Petru Movilă, candidat PDL la CJ Iaşi: În faţa oamenilor din judeţ trebuie să arăţi că eşti om ca şi ei (interviu)
Deputatul Petru Movilă, candidatul Partidului Democrat Liberal la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că de-abia aşteaptă să pună în practică planurile de acţiune, care sunt foarte bine dezvoltate, coerente, puse la punct de specialişti şi care vizează sănătatea, asistenţa socială, infrastructura, cultura, precum şi Zona Metropolitană Iaşi.
Petru Movilă este, la cei 45 de ani ai săi, la al doilea mandat de deputat în Parlament. El este membru al PD din 1992 şi este de profesie inginer, doctorand în Energii Neconvenţionale la Universitatea Agronomică "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi. Din 2003 a intrat în aparatul administrativ pe funcţia de consilier judeţean.
AGERPRES: Domnule Petru Movilă sunteţi un vechi politician local şi din 2004 deputat PDL. De ce aţi decis să candidaţi la preşedinţia Consiliului Judeţean?
Petru Movilă: Am intrat în politică în 1989, într-o perioadă tulbure, atunci când am simţit că pot să fac o schimbare şi că pot să fiu unul dintre tinerii care schimbă România. Poate acum pare un clişeu, însă la acea vreme aşa am simţit. Pur şi simplu am crezut că este drumul corect pentru mine şi că sunt la locul potrivit, la momentul potrivit. Acum, după mai bine de 22 de ani de activitate în cadrul aceluiaşi partid, am ajuns la maturitatea politică necesară unei asemenea responsabilităţi. Nu e destul să vrei să ocupi un astfel de post de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, ci trebuie să şi poţi să fii în stare să înţelegi problemele Iaşiului. Eu am crescut aici, am copilărit în Iaşi iar munca mea din ultimii opt ani de zile a fost în teren, în comunele din judeţ. Sunt pregătit, iar cel mai important e că sunt capabil să conduc Consiliul Judeţean, pentru că pot oferi ieşenilor soluţiile potrivite pentru tot ce este deficitar acum.
AGERPRES: Cum au fost ultimii patru ani pentru dumneavoastră?
Petru Movilă: O continuitate, un pas normal. Sunt la al doilea mandat în Parlamentul României, deci nu sunt pe un teren necunoscut. Au fost ani plini de proiecte de toate felurile, multe de succes, altele care nu s-au putut rezolva pentru că până la urmă suntem oameni. Din fericire, cele din urmă nu sunt multe. Pot spune acum, după opt ani de zile de muncă depusă în calitate de deputat, că sunt un om hotărât, serios, de echipă, care are o capacitate de muncă semnificativă şi care a învăţat să preţuiască şi să iubească orice colţişor din acest judeţ.
AGERPRES: Care vă sunt priorităţile şi proiectele de acum?
Petru Movilă: Atenţia mea este direcţionată către posibilităţile de dezvoltare ale Iaşiului. Am avut proiecte extrem de bune, care din păcate acum zac pline de praf în sertarele unor angajaţi din Consiliul Judeţean. Trebuie revitalizate şi promovate intens de către cei care ştiu să potenţeze la maxim aceste proiecte. Am planuri de acţiune, aşa cum le numesc eu, foarte bine dezvoltate, coerente, puse la punct de către o serie de specialişti, oameni cu care eu am lucrat de foarte mult timp, mai ales în ceea ce priveşte sănătatea, asistenţa socială, infrastructura, cultura - subiect care la noi nu mai există, dar şi Zona Metropolitană Iaşi. Acesta este cel mai bun exemplu al unui proiecte de succes, care zace în diverse sertare.
AGERPRES: Ce rol are cetăţeanul în agenda dvs., cât de importante sunt problemele cetăţeneşti?
Petru Movilă: Cetăţenii sunt cei mai importanţi. De aceea, chiar dacă pentru mulţi oameni politici nu contează, bilanţul meu include şi audienţele pe care le-am susţinut la cabinet şi care au adunat în cei opt ani de zile câteva mii de oameni care mi-au cerut ajutorul. În faţa oamenilor din judeţ trebuie să arăţi că eşti om ca şi ei, ca ştii să îi asculţi, că ai rezolvările corecte pentru ceea ce îi doare pe ei.
AGERPRES: Ce vă face diferit de alţi candidaţi la Consiliul Judeţean, care este atuul dvs.?
Petru Movilă: Cu toţii suntem diferiţi şi fiecare se bazează în această campanie pe atuurile sale, pe ceea ce consideră el că poate fi cartea câştigătoare. Eu vin în faţa ieşenilor cu o putere de muncă, cu drag faţă de judeţul Iaşi, pe care vreau să îl văd la adevăratul lui potenţial, cu o experienţă vastă şi serioasă în una dintre cele mai importante instituţii din România, cu proiecte importante pe care le-am iniţiat şi concretizat.
Pot să spun, şi poate acesta este cel mai important atu, că niciunul dintre actualii mei contracandidaţi nu ştie la fel de bine ca mine judeţul Iaşi. Cunosc aproape fiecare sat, dar mai ales le cunosc şi problemele. Până acum sunt multe proiecte sau acţiuni pe care nu le-am prezentat publicului, pentru că, ştiţi cum se spune, atunci când faci un bine nu trebuie să te lauzi. Aşa sunt împăcat cu mine însumi. Am însă proiecte importante pentru ieşeni, pentru toţi cei din Regiunea de Nord-Est sau pentru români, care au cântărit greu şi pe care le-am susţinut din plin. Bilanţul meu cuprinde o lege împotriva violenţei în familie, susţinerea Institutului Regional de Oncologie, a spitatelor din Iaşi pe care le-am sprijinit din postura de membru al Comisiei de Sănătate şi Familie, susţinerea proiectului SMURD sau a centrelor de permanenţă din judeţ. Deşi foarte multe proiecte sunt pe probleme de sănătate, familie şi asistenţă socială, am promovat şi susţinut şi mediul de afaceri, societăţile comerciale de stat, dar şi ONG-urile din judeţ sau proiectele de cooperare transfrontalieră. Acestea sunt doar câteva puncte.
AGERPRES: Ce obiective prioritare veţi pune în practică dacă veţi prelua mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean?
Petru Movilă: Unul dintre cele mai importante obiective este cel al normalizării activităţii în Consiliul Judeţean Iaşi şi în rândul tuturor instituţiilor din subordinea CJ. Există la acest moment unele sincope care opresc activitatea multora dintre acestea şi care se transformă în timpi morţi. Dacă rezolvăm acest punct, lucrurile vor merge mai lin şi mai uşor, atât pentru ieşeni, cât şi pentru angajaţii instituţiilor.
AGERPRES: Care ar fi în opinia dumneavoastră priorităţile în privinţa infrastructurii în judeţ?
Petru Movilă: Planul meu de acţiune pentru CJ Iaşi pune un accent deosebit pe ceea ce înseamnă infrastructură. În ceea ce priveşte remedierea acestora, voi veni cu un proiect bine conturat care pune accent pe reabilitarea drumurilor judeţene, dar şi întreţinerea, reparaţia şi administrarea drumurilor judeţene. Pe partea de reabilitare a drumurilor judeţene trebuie elaborat un studiu privind reîncadrarea în categorii funcţionale a drumurilor judeţene şi o strategie de întreţinere, reparaţii şi administrare a drumurilor judeţene.
AGERPRES: Care consideraţi a fi investiţiile necesare în judeţ în funcţie de potenţialul oferit de acesta?
Petru Movilă: Niciodată Iaşiului nu i-a lipsit potenţialul de dezvoltare, însă a dus lipsă de o mână forte care să şteargă praful de pe proiectele cele mai importante şi care să aibă capacitate de muncă combinată cu determinarea necesară pentru a le începe - şi poate mai important este pentru a le duce la capăt, dar şi orgoliul de a fi ieşean. Nu este nevoie de idei strălucite care să revoluţioneze lucrurile.
Judeţului Iaşi îi lipsesc, mai întâi de toate, lucrurile de bază precum drumuri bune, apa şi canalizarea, gaz şi electricitate în toate casele oamenilor şi accesul la servicii medicale de calitate în timp util. Unul dintre cele mai importante proiecte pe care eu îl promovez este Zona Metropolitană Iaşi, pentru că aici este inima judeţului. Din momentul în care aşezăm prima cărămidă putem oferi locuri de muncă, pentru că demarăm o serie de investiţii de amploare, putem rezolva problema drumurilor judeţene şi comunale extrem de proaste, putem aduce apă, lumină, gaz metan, canalizare în toate satele din jurul Iaşiului, putem stimula mediul de afaceri local şi putem atrage investiţii consistente şi amenaja noi locuinţe şi locuri de recreere.
AGERPRES: În cazul unei victorii veţi face alianţe politice? Dacă da, cu cine şi de ce?
Petru Movilă: Dacă situaţia o va cere, probabil că voi face şi alianţe politice, dar numai în interesul ieşenilor, atunci când vor fi în joc proiecte de interes major pentru judeţul Iaşi. Alianţele vor fi transparente, eficiente şi asumate de către întreaga echipă care până la urmă nu trebuie decât să aibă ca obiectiv dezvoltarea Iaşiului.
AGERPRES: În ultimii ani prezenţa la urne a fost scăzută. Cum credeţi că veţi determina electoratul să vină la urne?
Petru Movilă: Este momentul să schimbăm lucrurile. Cu toţii am simţit asta şi cred că de aceea vor fi mulţi ieşeni care vor dori să îşi spună cuvântul. Fie că votul lor este pro sau contra unui candidat, este timpul ca ieşenii să se mobilizeze, să voteze în cunoştinţă de cauză şi, mai ales, să se implice.