Petrolierul iranian Adrian Darya nu se mai îndreaptă spre Turcia

Super petrolierul Grace 1 (Screenshot)
Andrei Popescu
26.08.2019

Un tanc petrolier iranian aflat în centrul unei confruntări dintre Washington şi Teheran şi-a schimbat direcţia şi nu se mai îndreaptă către Turcia, au arătat luni datele de transport ale companiei Refinitiv Eikon, după ce, în weekend, direcţia sa de navigaţie era îndreptată către Turcia.

Nava, încărcată cu ţiţei, se îndreptase anterior spre portul Kalamata din sudul Greciei, dar Atena a refuzat să alimenteze petrolierul cu combustibil.

Sâmbătă, datele de localizare ale navei au indicat că aceasta urma să se deplaseze către portul sudic turc Mersin, unde ar fi ajuns la 31 august.

Luni, datele transmise de compania Refinitiv Eikon nu specificau nicio destinaţie pentru Adrian Darya. Locaţia sa se află în prezent la sud de Grecia continentală, la vest de insula Creta.

Adrian Darya, numit anterior Grace 1, a fost eliberat la mijlocul lunii august după ce fusese sechestrat de autorităţile din Gibraltar, după o detenţie de cinci săptămâni.

Nava a fost acuzată de administraţia Trump că transportă petrol iranian în Siria, încălcând sancţiunile Uniunii Europene şi ale SUA.

Statele Unite afirmă că tancul petrolier este controlat de Gărzile Revoluţionare Iraniene, considerate un grup terorist de Washington.

După plecarea navei din Gibraltar, SUA a avertizat Grecia că oricine va ajuta sau adăposti nava poate fi supus sancţiunilor americane deoarece devine un sponsor al terorismului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor