Petrescu şi Ponta îi scot pe cetăţeni în stradă. Protest în Capitală pe tema redevenţelor petroliere

Duminică, începând cu ora 16, Piaţa Universităţii va fi scena unui nou protest. Cetăţenii, revoltaţi de modul în care a tratat Guvernul Ponta problema redevenţelor petroliere, vor ieşi în faţa Teatrului Naţional.
Ioana Petrescu (Eugen Horoiu / Epoch Times)
Loredana Diacu
29.11.2014

Duminică, începând cu ora 16, Piaţa Universităţii va fi scena unui nou protest. Cetăţenii, revoltaţi de modul în care a tratat Guvernul Ponta problema redevenţelor petroliere, vor ieşi în faţa Teatrului Naţional.

Mobilizaţi pe Facebook-ul acuzat de vicepremierul Dragnea că a contribuit la eşecul premierului Ponta în alegeri, cetăţenii vor protesta împotriva totalei lipse de transparenţă de care a dat dovadă Guvernul în problema redevenţelor, "purtând negocierile cu marile companii pe ascuns, departe de ochii publicului" şi evitând orice dezbatere publică pe acest subiect.

"În timp ce plănuieşte în plină iarnă explozia preţului la gaze destinate consumului casnic, sărăcind şi mai tare populaţia, Victor Ponta are de gând, începând cu ianuarie 2015, să sărăcească şi bugetul României cu sumele reprezentând redevenţele datorate de firmele care extrag gaz şi petrol din România", scriu organizatorii protestului.

Reamintim că nivelul redevenţelor la ţiţei şi gaze a fost blocat prin lege începând cu anul 2004, de guvernul lui Adrian Năstase, cel care l-a lansat pe scena politică pe actualul premier. Guvernul avea obligaţia să stabilească noi redevenţe până la 31 decembrie 2014, ceea ce nu s-a întâmplat.

În urmă cu o săptămână, hotnews anunţa că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, Guvernul pregăteşte o ordonanţă surpriză prin care redevenţele să fie înlocuite cu impozitul pe profit, profit care (aşa cum a demonstrat-o experienţa Lukoil, gigantul rus a cărui filială din România este pe pierdere de ceva ani) este ceva foarte volatil.

După câteva zile de silentio stampa, în care Guvernul nu a comentat această informaţie primită cu suficientă îngrijorare de societatea civilă încât să prefigureze proteste, ministrul Ioana Petrescu a anunţat amânarea recalculării redevenţelor până la 1 ianuarie 2016.

Prin protestele de duminică, organizatorii îşi propun să sancţioneze, pe lângă refuzul guvernului de a creşte redevenţele, şi politica de "transformare a României într-o colonie petrolieră, din ce în ce mai atrăgătoare pentru cei care vor dori să extragă petrolul şi gazele româneşti, cu precădere neconvenţionale", în beneficiul societăţilor petroliere.

"Conform Legii Petrolului, bogăţiile subsolului aparţin statului român, adică cetăţenilor săi, iar înstrăinarea lor sau orice modificare a regimului înstrăinării trebuie să se facă prin dezbatere publică, cu cumpănirea interesului public înaintea intereselor companiilor. Cetăţenii au dreptul de a fi informaţi şi consultaţi în legătură cu resursele naturale, unul din atributele suveranităţii naţionale. Şi aşa, deciziile luate de statul român privind resursele au fost făcute într-o lipsă totală de transparenţă, interesul public şi naţional fiind prejudiciat masiv. Între timp, societatea civilă s-a trezit şi îşi cere dreptul legitim de a fi informată şi consultată în acest subiect extrem de important!", scriu organizatorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor