Peste 2.000 de locuri de muncă disponibile pentru şomeri
alte articole
Numărul de locuri de muncă vacante anunţate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), valabile în perioada 3 - 9 ianuarie, a scăzut la jumătate faţă de săptămâna anterioară şi a ajuns la 2.120.
Cele mai multe posturi vacante sunt în Capitală (379) şi în judeţele Iaşi (382), Constanţa (250), Timiş (107), Hunedoara (105) şi Călăraşi (103). Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt Arad, Bacău şi Bihor (câte trei), Suceava (patru), Caraş-Severin (cinci), Buzău (şase), Olt (şapte) şi Mureş (nouă). În Mehedinţi şi Vrancea nu există niciun loc de muncă disponibil.
Pentru persoanele cu studii superioare, sunt disponibile 379 de locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de inginer şi subinginer (61), asistent medical generalist (55), consilier vânzări asigurări (26), analist servicii client (12) şi consilier financiar-bancar (10).
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt anunţate 1.741 locuri de muncă, cele mai multe pentru operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (206), sudor (159), muncitor necalificat în industria confecţiilor (106), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (103), confecţioner-asamblor articole din textile (87) şi lăcătuş construcţii metalice şi navale (81).