Peskov înaintea atacului american: suportul Moscovei pentru Assad nu este necondiţionat
alte articole
Rusia şi regimul sirian sunt parte a unei "relaţii de cooperare, de schimb de vederi şi sprijin reciproc", a adăugat Peskov, subliniind că relaţia este de egalitate şi nu ierarhică.
Peskov a admis că sprijinul Moscovei pentru Damasc nu este necondiţionat, deoarece "sprijinul necondiţionat nu poate fi posibil în lumea de astăzi" dar a adăugat că "nu este corect să afirmăm că Moscova poate sa îl convingă pe Assad să facă tot ce este dorit la Moscova". “Acest lucru este sigur greşit” a afirmat Peskov, referindu-se la sugestii potrivit cărora Moscova ar putea influenţa direct acţiunile lui Assad.
Remarcile lui Peskov survin la două zile după ce atacuri cu arme chimice au omorât civili în provincia siriană Idlib.
Occidentul a pus atacurile pe seama regimului lui Bashar al Assad care luptă împotrivă unei insurgenţe, sprijinite în parte de CIA.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că Rusia se aşteaptă la o anchetă independentă internaţională care să prezinte raportul înainte ca ONU să adopte vreo rezoluţie asupra incidentului, pe care l-a descris drept "extrem de tragic".
Un alt curs ar fi "cu totul nedrept potrivit legislaţiei internaţionale" a declarat Peskov.
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit miercuri pentru a discuta textul unei rezoluţii, propusă de SUA, Marea Britanie şi Franţa - care condamnă Damascul pentru folosirea de arme chimice împotriva civililor în oraşul Khan Sheikhoun din Idlib.
În timpul şedinţei Consiliului, SUA a sugerat că va lua măsuri unilaterale împotriva Siriei în cazul în care Consiliul de Securitate nu va lua o poziţie pentru a preveni folosirea armelor chimice în Siria.
Ca reacţie, miercuri după amiaza, Rusia a propus propriul său text de rezoluţie asupra investigaţiei presupusului atac chimic în Idlib, pe care l-a prezentat Consiliului ONU ca răspuns la textul propus de SUA, Marea Britanie şi Franţa. În plus Rusia a criticat rezoluţia sprijinită de occidentali afirmând că este neechilibrată şi lipsită de obiectivitate şi că nu se bazează pe un raport independent.
Intervievat de AP, Dmitri Peskov s-a plâns că “există doar un schimb superficial de informaţii" între Moscova şi Washington despre situaţia din teren în Siria, care este insuficient pentru o cooperare adecvată.
Secretarul american de stat Rex Tillerson va face o vizită la Moscova săptămâna viitoare.
Guvernul sirian, prin ministrul său de Externe, a negat că ar fi folosit arme chimice în provincia Idlib, condamnând viguros atacul.
Joi dimineaţă Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a repudiat afirmaţiile vice-preşedintelui american Mike Pence care a susţinut că Damascul a eşuat să respecte acordul din 2013 prin care Siria se obligă să elimine armele chimice.
Lavrov a afirmat că acuzaţiile americane sunt "nefondate".