Pentru copiii din casele de copii din România adopţia este încă o raritate (organizaţie media)
Răsturnarea şi executarea dictatorului român Nicolae Ceauşescu în 1989 a oferit prima privire fugară asupra unei ţări care a fost în cea mai mare parte închisă pentru lumea din afară, iar multe dintre scene au fost îngrozitoare. Printre cele mai deranjante s-au numărat imaginile a zeci de mii de copii abandonaţi care au suferit abuzuri şi neglijare în case de copii din România. Mulţi erau limitaţi la pătuţurile lor, zăcând în propriile excremente şi confruntaţi cu probleme de sănătate mintală. Acest lucru a provocat indignare în Occident. Organizaţii de caritate străine au venit în ajutor. Europeni şi americani au adoptat mii de copii, se arată într-un articol publicat de organizaţia media non-profit NPR şi semnat de fostul supervising editor al NPR, Meghan Collins Sullivan.
După aproape un sfert de secol, soarta copiilor abandonaţi din România este o problemă nerezolvată, consideră semnatara articolului. În timp ce casele de copii, în general, s-au îmbunătăţit, numărul de copii aflaţi în grija statului - peste 70.000 - este aproape la fel ca în 1989. Mulţi din domeniu spun că există zeci de mii de copii mai mulţi pe străzi, care nu sunt luaţi în calcul. România rămâne o ţară relativ săracă iar moştenirea politicilor lui Ceauşescu nu a fost complet eradicată, notează Collins Sullivan.
Legislaţia privind adopţiile din România este complexă şi acest lucru este considerat drept unul dintre motivele pentru care există relativ puţine adopţii în plan intern. Anual, între 700 şi 900 de copii sunt adoptaţi dintre cei 1.200-1.400 consideraţi adoptabili. Adopţiile străine, care au fost frecvente în anii 1990, au fost oprite cu un deceniu în urmă.
O revizuire a legii adopţiilor din România, care a intrat în vigoare în aprilie, îşi propune să facă mai mulţi copii eligibili pentru adopţie şi mai rapid. Dar mulţi implicaţi în protecţia copilului se îndoiesc că noua lege va îmbunătăţi în mod semnificativ vieţile acestor copii abandonaţi.
Bogdan Panait, şeful Oficiului Român pentru Adopţii (ORA), spune că speră ca noua lege să poată creşte numărul de copii consideraţi adoptabili la 2.000. Dar acest număr va reprezenta încă sub 3% din copiii aflaţi în grija statului şi mai puţin de 9% dintre cei care se află în situaţia de a nu locui într-o familie.
'Nu este un sistem pentru drepturile copilului. Este un sistem pentru drepturile părinţilor', spune Bogdan Simion, director executiv al ''Sera'' România, o fundaţie non-profit şi unul dintre cei mai mari contribuabili financiari la sistemul de asistenţă a copilului din România.
În România, pentru a fi considerat 'adoptabil', părinţii biologici ai unui copil trebuie să fie decedaţi sau să indice că nu au niciun interes în a avea o relaţie cu copilul. Dar dincolo de aceasta, toate rudele îndepărtate, precum fraţii bunicilor, de asemenea, trebuie să renunţe la drepturile asupra copilului. Scopul de a reintegra un copil în familia lui biologică este considerat obiectivul final.
Cea mai mare schimbare în noua legislaţie este ca eligibilitatea unui copil pentru adopţie să fie luată în considerare după un an în care este lipsit de o relaţie parentală.
Dar ce este o ''relaţie' mai exact, este neclar. Cât de des trebuie să-l contacteze pentru a constitui o relaţie? 'Cât de des posibil', spune Ramona Popa, directorul ORA. 'Există posibilităţi deoarece, uneori, este foarte greu pentru ei să vină', precizează ea.
Mulţi copii rămân în sistem. Mamele au opţiunea de a-i lăsa pe nou-născuţi la spital, atunci când merg acasă. Ele nu trebuie să renunţe la drepturile asupra copilului în acest moment - sau vreodată. Unii copii sunt suficient de norocoşi pentru a fi plasaţi în asistenţă maternală, lucru necesar înainte de eligibilitatea pentru adopţie. Alţii rămân la spital până la vârsta de doi ani după care sunt mutaţi în case de copii.
În opinia lui Panait există multe provocări. Orice nouă abordare necesită nu doar schimbarea unui sistem privind asistenţa separată dar şi interconectată a copilului, ci şi schimbarea mentalităţii oamenilor. 'Acesta este un prim pas', spune el despre legea revizuită. 'Noi încercăm, după ce se finalizează acest prim pas, să găsim o soluţie pentru toţi copiii. Şi după aceea vom încerca toate posibilităţile. Probabil că va trebui să găsim alte soluţii', adaugă Panait.
Multe dintre problemele de astăzi îşi au originea în perioada regimului Ceauşescu. Atunci când a venit la putere la mijlocul anilor 1960, el şi-a propus să creeze o rasă de ''albine lucrătoare'' în România. El le-a cerut tuturor femeilor să aibă cel puţin cinci copii şi a scos în afara legii avortul şi controlul naşterilor. Dar mulţi părinţi nu şi-au putut permite să hrănească şi să îmbrace familii cu şapte membri sau mai mult, iar copiii au fost abandonaţi în fiecare an cu miile şi astfel s-a dezvoltat sistemul caselor de copii de stat.
Mulţi au crezut că statul va fi capabil să se descurce mai bine având grijă de copiii lor decât puteau ei. Şi această mentalitate, în special în rândul celor săraci, s-a menţinut şi astăzi.
Cei mai mulţi dintre cei care aplică pentru a adopta copii sunt cupluri care sunt în imposibilitatea de a face copii. Cu toate acestea, puţine cupluri de români sunt deschise să adopte copii cu dizabilităţi sau de etnie romă.
Studii efectuate de Proiectul de intervenţie timpurie din Bucureşti, finanţat de SUA, şi de alte grupuri arată că problemele mintale, fizice şi emoţionale care rezultă din traiul ce are loc într-un cadru non-familial, cum ar fi anxietatea şi tulburările de ataşament, au o şansă mult mai bună de remediere, dacă copilul se mută într-un cadru familial înainte de vârsta de doi ani.
În structura actuală însă, este greu ca copiii să ajungă într-un cuplu înainte ca această fereastră de oportunitate să se închidă.
'Pentru a ajunge la adoptabilitate este nevoie de o perioada de 18 luni, ceea ce este enorm. Pentru copilul mic este enorm', spune Simion. 'Afectează însăşi esenţa dezvoltării creierului său. Prin urmare, acest lucru trebuie să înceteze'', subliniază el.
