Pensionarii stabiliţi în străinătate vor fi obligaţi să trimită de 2 ori pe an dovada că sunt în viaţă

Certificatul de viaţă, document care atestă că beneficiarul unei pensii stabilit în străinătate este în viaţă, va trebui trimis de două ori pe an, până la 31 martie şi până la 1 septembrie, către casele teritoriale de pensii, potrivit noii legi a pensiilor, ce se aplică din toamnă, relatează avocanet.ro.
Potrivit site-ului citat, pentru că termenul de aplicare a noii reglementări se apropie, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a stabilit, printr-un ordin apărut marţi, modelul certificatului de viaţă. În prezent, certificatul de viaţă trebuie transmis autorităţilor doar o dată pe an.
Astfel, potrivit Legii 360/2023, pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor băneşti acordate de casele teritoriale de pensii stabiliţi pe teritoriul altor state, denumiţi în continuare beneficiari nerezidenţi, au obligaţia de a transmite semestrial (…) un certificat de viaţă”.
O parte dintre prevederile noii legi se aplică de la începutul anului, dar cele mai multe se aplică de la 1 septembrie 2024.
Printre altele, noua lege stabileşte şi regulile ce se aplică în cazul transferului în străinătate a pensiilor obţinute în România, când pensionarul locuieşte într-o altă ţară.
Conform site-ului citat, documentul trebuie semnat de pensionar în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt. Aceste autorităţi pot fi instituţii de asigurări sociale/ pensii, autorităţi administrative locale, notari publici de pe teritoriul statului de domiciliu sau de reşedinţă. Conform legii, certificatul de viaţă trebuie transmis de pensionarul nerezident din proprie iniţiativă.
În cazul în care pensionarii din străinătate nu vor respecta cele două termene pentru transmiterea certificatului de viaţă (31 martie/ 30 septembrie), plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare. Pe de altă parte, reluarea plăţii pensiei se va face de la data suspendării, dacă beneficiarul nerezident prezintă/ comunică certificatul de viaţă după expirarea termenelor amintite.
Potrivit CNPP, în prezent, “dacă se solicită transferul drepturilor de pensie în străinătate, persoana în cauză este obligată să transmită anual formularul «Certificat de viaţă»”. Mai exact, acest document trebuie trimis până în ultima zi a fiecărui an.