Pensii mai mari pentru 500.000 de români care au lucrat în condiţii grele

Cei aproximativ 500.000 de români care au lucrat în condiţii grele, în grupa I şi a II-a de muncă, vor beneficia de pensii substanţial mai mari de la 1 ianuarie 2016. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care îi vizează.
Bătrâni, pensionari (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
07.07.2015

Cei aproximativ 500.000 de români care au lucrat în condiţii grele, în grupa I şi a II-a de muncă, vor beneficia de pensii substanţial mai mari de la 1 ianuarie 2016. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care îi vizează.

Potrivit România Tv, legea prevede creşterea punctului de pensie cu 50% pentru pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă şi cu 25% pentru cei din grupa a II-a. Doar bătrânii care s-au pensionat înainte de 2011 vor beneficia de această creştere.

În prezent, această categorie de pensionari care au muncit în condiţii grele primesc pensii la fel ca şi cei care au lucrat în condiţii normale de muncă.

Premierul Victor Ponta a salutat promulgarea legii precizând că încă de anul trecut a discutat cu partenerii internaţionali şi a pus bani deoparte pentru această "măsură de dreptate socială."

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor