Pe repede înainte - Iranul şi Rusia semnează un acord în valoare de 25 de miliarde de dolari pentru construirea a patru centrale nucleare


Iranul şi Rusia au semnat un acord în valoare de 25 de miliarde de dolari pentru construirea de centrale nucleare în republica islamică, a transmis vineri presa de stat iraniană, cu doar câteva ore înainte de posibila reintroducere a sancţiunilor severe ale ONU împotriva Iranului, scrie Moscow Times.
„Un acord pentru construirea a patru centrale nucleare în valoare de 25 de miliarde de dolari în Sirik, Hormozgan, a fost semnat între compania Iran Hormoz şi Rosatom”, a declarat televiziunea de stat.
Iranul are o singură centrală nucleară operaţională în Bushehr, în sudul ţării, cu o capacitate de 1.000 de megawaţi, care acoperă doar o mică parte din necesarul energetic al ţării.
Potrivit agenţiei de ştiri de stat IRNA, fiecare centrală va avea o capacitate de 1.255 megawaţi, deşi nu au fost furnizate detalii cu privire la calendarul de execuţie.
Acordul urmează vizitei la Moscova a vicepreşedintelui iranian şi şefului programului nuclear Mohammad Eslami, care a avut loc săptămâna aceasta. Eslami a declarat că patru dintre viitoarele reactoare vor fi amplasate în Bushehr.
Rusia a planificat construirea a opt reactoare nucleare în Iran încă din 2014, ca parte a planurilor Teheranului de a atinge o capacitate de energie nucleară de 20 gigawaţi până în 2040.
Acordul în valoare de 25 de miliarde de dolari survine în contextul în care aşa-numitele sancţiuni snapback declanşate de părţile europene la acordul nuclear istoric din 2015 cu Iranul urmează să revină până la sfârşitul zilei de sâmbătă.
Marea Britanie, Franţa şi Germania au declanşat sancţiunile luna trecută, acuzând Iranul că nu şi-a respectat angajamentele asumate în cadrul acordului.
La o sesiune a Consiliului de Securitate al ONU vineri, China şi Rusia au prezentat un proiect de rezoluţie pentru a acorda încă şase luni pentru negocieri, dar este puţin probabil că acesta să obţină suficient sprijin pentru a fi adoptat.
Ţările occidentale acuză de mult timp Iranul că urmăreşte să obţină o bombă atomică — o acuzaţie pe care Teheranul o neagă vehement, apărându-şi dreptul la un program nuclear civil.
În 2018, Statele Unite s-au retras unilateral din acordul nuclear cu Iranul, determinând Teheranul să înceapă să-şi retragă angajamentele.
Negocierile dintre Washington şi Teheran pentru încheierea unui nou acord erau în curs, înainte de a fi deraiate de atacurile israeliene fără precedent asupra Iranului din iunie, care au declanşat un război de 12 zile la care s-au alăturat pentru scurt timp şi Statele Unite.
Iranul semnase anterior cu Rusia un acord privind energia nucleară în 1993, care permitea construirea centralei de la Bushehr, după ce Germania renunţase la acesta în urma revoluţiei islamice din 1979.