PDL Bucureşti vrea să strângă semnături pentru demiterea "celui mai dezastruos primar" - Sorin Oprescu
alte articole
"PDL Bucureşti intenţionează să declanşeze o campanie de strângeri de semnături pentru demiterea Primarului General Sorin Oprescu, aceasta fiind unica soluţie de salvare a cât a mai rămas de salvat din Capitala României", a afirmat Raicu, conform Mediafax.
Mircea Raicu, care este şi consilier general în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, îşi exprimă opinia că "Sorin Oprescu este numele celui mai dezastruos primar pe care l-a avut Bucureştiul în istoria sa" şi este "pentru Bucureşti sinonimul lui Victor-Viorel Ponta pentru România".
Campania de strângeri de semnături va fi lansată după ce Biroul Permanent al PDL Bucureşti va lua o decizie în acest sens.
Raicu a precizat că PDL încearcă să convingă şi celelalte partide care au membri în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti să se alăture acestui demers.
Sunt necesare 450.000 de semnături pentru a putea fi organizat un referendum privind demiterea Primarului General.
Mircea Raicu susţine că acest referendum este necesar deoarece Sorin Oprescu a fost în primul său mandat "primarul panglicar", întrucât "unicele proiecte la care a tăiat panglica sunt gândite, finanţare şi muncite de primarul Adrian Videanu", în timp ce în al doilea mandat, Oprescu este "primarul faliment", deoarece unicul proiect despre care vorbeşte este cel al autostrăzii suspendate.
Raicu este nemjulţumit deoarece Bucureştiul seamănă din ce în de mai mult cu Bucureştiul de dinaintea anilor 2000: gropile au reapărut pe marile bulevarde, serviciile publice sunt în pragul colapsului, iar investiţiile s-au redus de la an la an.
Acesta l-a mai acuzat pe Sorin Oprescu că a dublat valoarea unor proiecte începute de Adrian Videanu, precum Pasajul Basarab, Stadionul Naţional Arena sau închiderea inelului median de nord al Capitalei.
Mircea Raicu a mai precizat că sub cele două mandate ale lui Sorin Oprescu s-au înmulţit câinii maidanezi.