Patronul Antenelor se pretinde "politic" din nou
alte articole
Judecat în două dosare penale şi pus sub control judiciar într-un al treilea dosar, pentru şantaj, Dan Voiculescu, patronul trustului Intact, s-a prezentat joi la DNA, unde a contestat controlul judiciar impus de procurorii DNA.
La ieşirea de la audieri, Dan Voiculescu s-a prezentat, din nou, ca o victimă a lui Traian Băsescu.
Întrebat dacă pe 4 august, data următorului termen în dosarul privind privatizarea ICA, avocaţii săi vor prezenta pledoaria finală, Voiculescu a negat, insinuând că "graba" cu care se judecă contestaţia sa la sentinţa de 5 ani de închisoare cu executare primită în 2013 ar fi opera preşedintelui.
"Nu mi s-a cerut pledoarie finală pentru luni (4 august - n.r.). Eu înţeleg foarte bine că unii se grăbesc că trebuie neapărat condamnat Voiculescu până în decembrie. M-am tot gândit la motiv, motivul e legat de faptul că în noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece până nu mă vede condamnat", a declarat Voiculescu, citat de Mediafax.
Referitor la o eventuală condamnare cu executare, Dan Voiculescu, care pe lângă dosarul ICA, dosar cu un prejudiciu de 60 de milioane de euro, a mai fost trimis în instanţă şi pentru complicitate la şantajarea administratorului RCS&RDS, pentru un contract de 35 de milioane de euro, a declarat că nu îi este frică de închisoare.
În ceea ce priveşte audierile în ultimul dosar în care a fost pus sub învinuire pentru şantajarea a trei oameni de afaceri - Nicolae Pamfil, Octavian Creţu, Nelu Iordache -, cărora le-ar fi cerut bani, ameninţându-i cu declanşarea unor campanii de discreditare prin trustul media Intact, Voiculescu a continuat să se pretindă nevinovat şi a cerut să nu se mai ducă la poliţie pentru controlul judiciar, sau măcar să nu mai fie obligat să se ducă la date fixe, care permit presei să îl aştepte în faţa sediului IPJ Ilfov.
"Nu sunt motive, nu plec din ţară, concediul mi l-am stricat, deci nu e cazul. Am venit cu propunerea să vin de câte ori mă cheamă, dar nu în zile fixe, ca să fie presa prezentă şi să îmi contureze acel portret de inculpat, de vinovat. De ce să nu beneficieze şi Voiculescu de prezumţia de nevinovăţie?", a declarat Voiculescu.
Totodată, patronul trustului Intact ar fi depus o plângere împotriva celor doi magistraţi de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul ICA, deşi, potrivit Evz, la Tribunal se află o cerere împotriva celor doi judecători, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.
Reamintim că judecătoarea Camelia Bogdan a mai fost reclamantă, în anul 2011, de alt mogul de presă, Sorin Ovidiu Vîntu, pe motiv că judecă "prea repede" dosarul în care acesta era acuzat pentru favorizarea lui Nicolae Popa.