Patronii firmei care au livrat artificiile ce au incendiat clubul Colectiv scapă de arest preventiv
alte articole
Patronii firmei care au livrat artificiile ce au cauzat incendiul din clubul Colectiv au fost eliberaţi din arestul preventiv în urma unei decizii a magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti. Daniela şi Cristian Niţă, patroni ai firmei Golden Ideas Fireworks Artists, vor rămâne în arest la domiciliu.
De asemenea, magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au eliberat şi pe pirotehnistul care a instalat artificiile.
În acest moment, în arest preventiv se mai află doar cei trei administratori ai clubului Colectiv şi doi inspectori ai ISU, primarul demisionar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi două funcţionare ale primăriei fiind cercetaţi, de asemenea, în libertate.
Revenind la firma de artificii, reamintim că potrivit procurorilor, pirotehnistul a instalat efectele pirotehnice, respectiv artificiile, în incinta Clubului Colectiv, în ziua de 30 octombrie 2015, fără a respecta măsurile de siguranţă şi prevederile legale în acest sens, acuzaţia ce i se aduce fiind de ucidere din culpă.
Ulterior producerii incendiului, în calitate de reprezentanţi ai SC G.I.F.A. SRL, Daniela Ioana Niţă (administrator) şi Cristian Mihai Niţă (director) "au procedat la distrugerea şi sustragerea de documente ce constituie probe, pentru a împiedica sau îngreuna cercetările în cauză, precum şi cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul Zaharia Viorel pentru a nu fi traşi la răspundere penală", susţin procurorii. În consecinţă, soţii Niţă sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
În urma incendiului de la Colectiv 56 de persoane şi-au pierdut viaţa iar alte zeci de răniţi sunt încă în spitale, unii dintre ei în stare critică.