PAS: Scheme folosite pentru finanţarea PD şi îmbogăţirea lui Plahotniuc şi Candu

PD ar avea anumite scheme de finanţare a partidului care îi îmbogăţeşte pe Plahotniuc şi Candu, dar mai are şi o datorie de 47 milioane de lei faţă de stat, bani care ar acoperi aproape în totalitate cheltuielile pentru următoarele alegeri parlamentare, explică PAS.
Igor Grosu, Maia Sandu, Sergiu Litvinenco (unpaspentru.md)
Maria Maevschi
02.10.2017

Partidul Acţiune şi Solidaritate a prezentat o schemă prin intermediul căreia demonstrează că liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, nu-şi finanţează fracţiunea din propriii bani, ci din bani publici, obţinuţi prin căi ilegale, care ulterior ajung să fi utilizaţi nu doar pentru a finanţa PD, dar „mai departe ajung tot în buzunarul lui Plahotniuc şi al finului său, Candu”. Declaraţia aparţine liderul PAS, Maia Sandu, care a specificat că banii mulţi şi murdari reprezintă cel mai mare pericol pentru procesul democratic, lucru observat în special în Republica Moldova.

„Autorităţile statului desfăşoară licitaţii publice care sunt câştigate de companii apropiate de Partidul Democrat. Companiile, după ce câştigă licitaţia, transmit banii, sub formă de „otcaturi” (comisioane ilegale n.r.), persoanelor cu funcţii de răspundere din instituţiile de stat care sunt şi membri ai PD.

Ulterior, aceşti bani se transmit la partid prin pachete, saci, în funcţie de sumă, iar acolo, prin intermediul unor persoane care au doar rolul de a-şi pune semnătura pe declaraţia de donatori, contribuie la faptul ca aceşti bani, de provenienţă neclară, să devină bani ai PD. S-a scris şi în presă că există persoane care figurează în lista de donatori ai PD, dar care nu au idee de acest lucru.

Astfel, Plahotniuc înregistrează o dublă performanţă, pe de o parte adună bani prin schema descrisă şi finanţează partidul şi campaniile de manipulare şi intoxicare a mediului public şi, totodată, face şi un ban, ca persoană juridică, sau ca proprietar”, a declarat luni, secretarul PAS, Igor Grosu, în cadrul unei conferinţe de presă.

În context, PAS a ţinut să amintească despre cei 47 milioane lei, bani adunaţi de către PD cu încălcarea cadrului normativ şi pe care nu doreşte să-i verse în bugetul de stat aşa cum spune legea, iar unii membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC) fac jocul PD-ului şi nu insistă ca aceşti bani să fie transferaţi în bugetul de stat, încercând să găsească tot felul de soluţii.

„În ianuarie 2016, CEC a aprobat regulamentul prin care a stabilit interdicţia referitoare la încasarea în numerar a banilor care depăşesc cuantumul unui salariu mediu pe economie. Totodată, s-a stabilit că toţi banii care se încasează cu încălcarea acestei interdicţii se varsă în bugetul de stat.

În septembrie 2016, se emite prima decizie judecătorească prin care această prevedere din regulamentul CEC este anulată. Ulterior, în mai 2017, Curtea de Apel menţine decizia Judecătoriei Chişinău, iar în septembrie 2017 şi Curtea Supremă de Justiţie menţine în vigoare decizia Judecătoriei Chişinău”, a explicat juristul PAS, Sergiu Litvinenco, conform privesc.eu.

Acesta a mai adăugat că o hotărâre judecătorească produce efecte juridice faţă de un act normativ abia din momentul în care această hotărâre devine irevocabilă. Deci, până în septembrie 2017, se prezumă că actul normativ este legal, valabil şi aplicabil, iar CEC este obligată, potrivit propriului regulament, „să someze PD să verse în bugetul de stat banii încasaţi cu încălcarea acestei prevederi, cei 47 milioane lei. Din păcate CEC ignoră propriile reglementări”.

Mai mult decât atât, Litvinenco a specificat că, în cazul în care s-ar încasa de la PD, şi de la alte partide care au admis astfel de încălcări, toţi banii adunaţi ilegal, s-ar ajunge la o sumă de bani care ar acoperi aproape în totalitate cheltuielile pentru următoarele alegeri parlamentare.

„Ceea ce face guvernarea din Republica Moldova este de neîntâlnit în ţările europene. Din acest motiv venim cu o iniţiativă legislativă prin care propunem ca în lege să fie stabilită limita superioară a mărimii donaţiei în numerar care poate fi făcută unui partid politic. Noi propunem să fie o sumă nu mai mare de două salarii medii pe economie pe an, 10-11 mii de lei”, a conchis Maia Sandu, exprimându-şi speranţa că se vor găsi în Parlamentul RM deputaţi care vor prelua această iniţiativă şi o vor promova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor