Partidul lui Macron câştigă prima rundă în parlamentarele franceze
alte articole

Oficialii electorali au declarat luni dimineaţă că, după numărarea majorităţii buletinelor de vot, partidul lui Macron, Republique en Marche (LREM sau Republica în Mişcare), a obţinut 28% dintre voturi în cadrul unor alegeri marcate de o prezenţă foarte scăzută la urnele de votare. Împreună cu aliaţii săi, LREM a obţinut 32,3% dintre voturi.
Republicanii conservatori au obţinut 16%, în timp ce Frontul Naţional de extremă dreapta a terminat prima rundă cu un procent de 14%.
Partidul de stânga al lui Jean-Luc Melenchon a obţinut 11% dintre voturi, în timp ce socialiştii fostului preşedinte Francois Hollande au obţinut doar 7 procente.
Potrivit organizaţiilor care desfăşoară sondaje, aceste rezultate ar putea însemna că partidul de centru al lui Macron şi aliaţii lor de centru-dreapta vor obţine între 390 - 455 de voturi în Adunarea Naţională din totalul de 577 de locuri.
Oficialii electorali au declarat că prezenţa la vot a fost sub 49%, un record pentru Franţa modernă.
Aproximativ 7.882 de candidaţi concurează pentru cele 577 de locuri în camera inferioară a Parlamentului Franţei.
Dacă niciun candidat nu câştigă peste 50% dintre locuri în prima rundă, atunci toţi candidaţii care vor obţine cel puţin 12,5% dintre locuri se vor reîntâlni în runda a doua, care va avea loc în 18 iunie.