Partidele Uniunii Social Liberale se reunesc pentru prima oară în Congres

Liderii Uniunii Social Liberale (USL) Victor Ponta(ST) şi Crin Antonescu(DR). (www.victorponta.ro)
Epoch Times România
07.04.2012

Partidele componente ale Uniunii Social Liberale se reunesc în congres, sâmbătă, pentru prima oară de la înfiinţarea USL, pentru a-i desemna, oficial, pe liderii liberal Crin Antonescu şi social-democrat Victor Ponta ca viitori candidaţi la funcţiile de preşedinte al României, respectiv la cea de prim-ministru dacă USL va obţine peste 50% la alegerile parlamentare.

Anterior congresului USL vor avea loc, separat, în cursul dimineţii, congresele PSL, PNL şi PC.

Pe ordinea de zi a reuniunilor de sâmbătă se vor afla trei rezoluţii care se vor referi la candidatura în formula USL la următoarele alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale, la propunerile privind candidaturile pentru funcţiile de preşedinte al României şi prim-ministru, respectiv la interdicţia oricărei colaborări a actualei Opoziţii cu preşedintele Traian Băsescu şi cu Partidul Democrat Liberal.

USL îşi va lansa, totodată, la congresul reunit, principalele direcţii politice referitoare la campania pentru alegerile locale, la proiectele de guvernare imediată după noiembrie şi la programul politic al candidatului Uniunii la funcţia de preşedinte al ţării.

Cei peste 10.000 de participanţi la Congresul USL, care va avea loc la complexul expoziţional Romexpo din Capitală, vor lua act totodată de lista cu cei 3.300 de candidaţi la alegerile locale pentru preşedinţia Consiliilor Judeţene şi primăriilor reşedinţă de judeţ.

La eveniment este invitat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, candidatul USL pentru un nou mandat.

Vor lipsi de pe listă candidaţii pentru sectoarele 2 şi 6, nominalizări rămase deocamdată în suspans, dar care vor fi anunţate în perioada următoare. Conform unor surse politice, numele vehiculate sunt Cristian Popescu (PNL) - pentru sectorul 2 şi Ştefan Florescu (PC) şi Rareş Mănescu (PNL) - pentru sectorul 6.

PSD este gata să susţină, pentru sectorul 2, candidatura liberalului Cristian Popescu, a declarat vineri preşedintele partidului, Victor Ponta, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional. "Însă trebuie să încheiem şi sectorul 6, pentru a avea, aşa cum s-a negociat, trei sectoare cu candidaţi PSD şi trei cu ACD. Vom avea candidaţi comuni la sectoarele 6 şi 2", a precizat Ponta. El a menţionat că CExN al PSD a dat mandat Biroului Permanent Naţional ca săptămâna viitoare să desemneze şi ultimul candidat al PSD pentru sectorul 6 sau 2.

Liderul USL a mai spus că vor exista zone cu candidaţi separaţi - oraşe mici, comune -, în funcţie de ponderea formaţiunilor componente ale Uniunii.

Social-democraţii vor semna, sâmbătă, un acord de colaborare cu Mişcarea Verzilor condusă de Remus Cernea. În baza acordului, această formaţiune va fi inclusă în USL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor