Daniel Buda (PDL) solicită UDMR şi USL să se prezinte la dezbaterea proiectului de revizuire a Constituţiei

Epoch Times România
06.04.2012

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, deputatul Daniel Buda, afirmă că proiectul de revizuire a Constituţiei va fi finalizat săptămâna viitoare şi lansează un apel către UDMR şi USL să se prezinte la dezbaterea în plenul Camerei.

"În cursul zilei de marţi sau cel târziu miercuri vom finaliza în cadrul Comisiei juridice discutarea proiectului privind revizuirea Constituţiei, urmând ca acest proiect să intre în dezbatere şi adoptare în plenul Camerei Deputaţilor, de unde apoi va merge la Senat. Fac un apel colegilor de la UDMR, şi încep cu UDMR, şi PNL, respectiv PSD şi PC, câţi sunt, de a fi prezenţi la discutarea acestui proiect în plenul Camerei Deputaţilor, fiindcă este un proiect care vine să răspundă nevoilor românilor, nevoi care au fost exprimate în referendumurile pe care le avem validate, refrendumuri la care s-au pronunţat 77,78% pentru parlament unicameral şi 88,84% au cerut să fie redus numărul de parlamentari la 300", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Daniel Buda.

El a amintit şi de o serie de cereri ale UDMR privind caracterul unitar şi naţional al statului român, pe care spune că nu le acceptă.

"În cadrul proiectului au fost discuţii şi am respins câteva amendamente depuse de UDMR, amendamente care vizau caracterul unitar şi naţional al statului român. Le-am respins nu pentru că exista un articol care interzicea o revizuire a Constituţiei sub acest aspect, ci pentru că realmente nu puteam primi nici măcar să discutăm în glumă acest amendamente", a menţionat Daniel Buda.

Deputatul clujean speră ca proiectul de revizuire a Constituţiei să treacă cât mai repede de Camera Deputaţilor şi apoi de Senat, pentru a putea fi supus referendumului în acest an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor