Paradoxuri româneşti. Radu Vancu: Românii ştiu că regimul comunist a fost criminal, dar îl consideră pe Ceauşescu "un lider bun"

Profesorul universitar Radu Vancu a analizat marţi ce spune de fapt sondajul INSCOP potrivit căruia 66,2% dintre intervievaţi consideră că Nicolae Ceauşescu a fost un lider bun pentru România iar 55,8% dintre români sunt de părere că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România.

Potrivit profesorului, sondajul respectiv prezintă practic un paradox: dacă pe de o parte cei mai mulţi dintre români ştiu că regimul comunist din vremea lui Ceauşescu a fost criminal, pe de altă parte două treimi dintre români susţin că dictatorul român era “un lider bun”.

Cu alte cuvinte, spune profesorul Vancu, “comunismul a fost rău - dar liderul comunist şi identitatea culturală construită în comunism au reprezentat ceva bun”.

“Paradoxul sondajului INSCOP:

1. Pe de o parte, românii NU sunt negaţionişti: sondajul arată că o imensă majoritate ştie că regimul a fost criminal, că nu se putea călători în străinătate, că mâncarea era pe cartelă etc.

2. Pe de altă parte, 2/3 dintre români cred că Ceauşescu a fost un lider bun, iar 71,3% cred că ne-am pierdut identitatea culturală în ultimele decenii.

Ăsta e paradoxul central documentat de sondajul INSCOP: comunismul a fost rău - dar liderul comunist & identitatea culturală construită în comunism au reprezentat ceva bun. Majoritatea covârşitoare a românilor susţin că ambele propoziţii sunt simultan adevărate”, a scris, marţi, Radu Vancu într-o postare pe Facebook".

Profesorul universitar oferă cu acelaşi prilej şi explicaţii de natură psihologică, educaţională, chiar economică şi culturală.

Potrivit acestuia, cea de natură psihologică ar fi că „aparenta nostalgie după comunism camuflează nostalgia după propria tinereţe.

„O arată mai ales faptul că nostalgicii majoritari sunt, în sondajul INSCOP, cei din categoriile de vârstă 45”, menţionează Vancu.

“Explicaţii:

1. Psihologică: aparenta nostalgie după comunism camuflează nostalgia după propria tinereţe. O arată mai ales faptul că nostalgicii majoritari sunt, în sondajul INSCOP, cei din categoriile de vârstă 45.

2. Educaţională: Conform INSCOP, majoritatea nostalgicilor au educaţie primară & sunt din urbanul mic (sub 90 de mii de locuitori) sau din rural, unde accesul la educaţie de calitate e mult mai dificil decât în urbanul mare.

3. Economică: Conform INSCOP, majoritatea nostalgicilor sunt din categoria celor care nu-şi permit strictul necesar - sau şi-l permit numai pe acela.

4. Culturală: Nu includ aici doar consumul cultural individual (îngrozitor de scăzut), ci mai ales tendinţa culturală macro a societăţilor post-totalitare de a construi nostalgii redempţioniste legate exact de acel totalitarism. Nu e doar un simplu sindrom Stockholm (deşi e şi asta) - ci e ceea ce Henry Rousso numeşte „sindromul Vichy”. El se referă doar la Franţa ocupată de Hitler - şi la tendinţa francezilor de a construi o amnezie a propriei maculări morale sub ocupaţia totalitară.

Sindromul Vichy a fost documentat în toate ţările ocupate de nazişti - şi cred că e identificabil şi în ţările din blocul comunist: sub totalitarism (care a fost tot o ocupaţie) supravieţuirea presupunea o serie de cedări morale pe care e mai confortabil să le uiţi - şi să le înlocuieşti cu o versiune nostalgică a acelui trecut. (Astfel încât chiar şi cele mai aberante idei ale acelui trecut totalitar puteau fi recuperate nostalgic, inclusiv în ce priveşte totalitarismul de extremă dreaptă: în 1952, de exemplu, 2 din 5 cetăţeni din RFG considerau preferabil să nu existe nici un evreu pe teritoriul Germaniei.) E şi cazul României.

5. Geostrategică: Romantizarea lui Ceauşescu & a comunismului românesc au fost, în ultimul deceniu, obiectul central al războiului hibrid declanşat de Rusia împotriva României. Candidaţii pro-ruşi au avut discursuri în care trecuturile noastre totalitare (comunismul & fascismul românesc) erau eroizate simbiotic - iar Ceauşescu & Antonescu erau principalele figuri ale acestui panteon. (Lucru simplificat şi de operaţiunea de inocentare & eroizare a lui Antonescu începută de Ceauşescu însuşi)”, mai scrie autorul postării.

Profesorul universitar continuă spunând că vestea proastă e că „operaţiunea începută de Ceauşescu & definitivată acum de Kremlin e un succes: Ceauşescu & Antonescu sunt figuri pozitivate simbiotic & reciproc”. Vestea bună însă, spune el, este aceea că „românii NU sunt negaţionişti: conştiinţa naturii criminale & represive a regimului comunist e foarte clar ilustrată de acelaşi sondaj INSCOP”.

“Câtă vreme accesul la educaţie de calitate & la cultură rămâne dificil, e greu de crezut că o majoritate a românilor îşi va putea dezvolta instrumente auto-analitice suficient de sofisticate pentru a discerne între nostalgia strict autobiografică & nostalgia după un trecut colectiv.

E adevărat, nostalgia psihologică e cumva naturală & greu de combătut. Dar în ce priveşte cauzele educaţionale, culturale & economice guvernul poate interveni direct.

Economia trebuie reparată - aici nu mă pricep, sper că ştiu singuri ce au de făcut.

Dar în ce priveşte educaţia & cultura e sigur că guvernul Bolojan face exact ce NU trebuie făcut: destructurarea educaţiei exact în acest moment e cel mai rău lucru care se putea face.

La fel, limitarea accesului la cultură (fiindcă asta înseamnă scumpirea cărţii & a biletelor) vine cum nu se poate mai prost. După cum tot foarte proastă e şi ideea trecerii ICR la MAE: dacă un public larg ar constata că exportul de cultură română se face eficient & cu rezultate care modifică pozitiv percepţia României în străinătate, s-ar diminua corespunzător sentimentul pierderii identităţii culturale în deceniile postcomuniste. După cum s-ar diminua şi convingerea că producţia culturală a fost mai consistentă în comunism.

În fine, intenţiile de reducere a numărului de cercetători de la institutele care studiază trecuturile noastre totalitare, IICCMER & INSH Elie Wiesel, sunt poate cel mai rău lucru din perspectiva asta a nostalgiei după totalitarismele româneşti. Guvernul trebuie să facă exact opusul: să le susţină cât mai consistent activitatea - pentru a avea o şansă să reconstruim percepţia justă a propriului trecut naţional.

E singura şansă pentru ca alterarea conştiinţei noastre istorice să nu devină ireversibilă”, a conchis acesta.