"Parabola leproşilor". Prezidenţiabilul Daniel Funeriu, schimb de idei cu Vasile Bănescu. Ce plan are pentru România?
Prezidenţiabilul Daniel Funeriu le-a cerut tuturor contracandidaţilor săi la funcţia supremă din statul român să se delimiteze de comunism şi legionarism. A primit o replică inedită de la fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Vasile Bănescu.
"Domnul Vasile Bănescu a avut un comentariu foarte interesant la postarea în care am cerut candidaţilor să se delimiteze fără echivoc de aberaţiile istoriei recente suferite de naţiunea noastră: legionarismul şi comunismul. Desigur, voiam prin asta să fixăm un punct zero de la care să pornim în aceasta competiţie prezidenţială, un punct comun tuturor candidaţilor. Solicitarea ca toţi să respingem legionarismului şi comunismul e un astfel de punct.
Domnul Bănescu spune - şi are dreptate în subtila sa observaţie - că are valoare o poziţie asumată firesc, nu una afirmată în urma unei solicitări sau constrângeri ('care ar putea fi cel mult trucată, deci irelevantă'). Aşa este, dar am spus-o: candidatură mea, pe cât de disruptivă pentru politicieni vreau să fie, pe atât de tămăduitoare o vreau pentru faliile din societate. Vreau să captăm toate energiile pentru a duce România unde îi este locul!", a declarat Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei.
Parabola leproşilor tămăduiţi de Iisus
"Pentru că e duminică şi pentru că am început de ceva vreme un dialog cu oameni mult mai pregătiţi decât sunt eu în teologie, vă propun să ne inspirăm (atât credincioşii cât şi cei mai puţin credincioşi), pentru a fi mai buni, din Evanghelie, care e o sursă de înţelepciune pentru milioane de români. O sursă de inspiraţie pentru viaţă noastră personală, dar şi pentru viziunea mea despre ce ar trebui să facem împreună pentru mai binele tuturor.
Azi, în toate bisericile din România s-a citit parabola leproşilor tămăduiţi de Mântuitorul. Chiar dacă nu pare la prima vedere, parabola nu este doar despre vindecarea unor bieţi bolnavi, ci şi despre tămăduirea comunităţii în care trăiau. A satului în care Mântuitorul intră şi care îi izolase pe cei zece leproşi. Făcându-i-se milă de aceşti bolnavi şi proscrişi, Hristos îi trimite la mai marii comunităţii iar leproşii 'pe când se duceau, s-au vindecat'. Nu doar că îi vindecă de boala lor îngrozitoare, dar Mântuitorul se asigură că cei tămăduiţi pot redeveni cetăţeni cu drepturi depline ai satului. Le redă acestora demnitatea de care lepra îi privase. Pilda evanghelică e şi despre recunoştinţă: deşi toţi au fost vindecaţi, doar unul dintre foştii leproşi se întoarce pentru a-I mulţumi Domnului.
Parabola din duminica de azi conţine trei valori esenţiale pentru mine. Credinţa, mai întâi. Nu ştim cât de religioşi erau bieţii leproşi, dar încrederea că Iisus Nazarineanul îi poate vindeca i-a tămăduit. Să avem, aşadar, încredere că putem! A doua valoare e grija pentru unitatea comunităţii. Niciodată, parcă, românii nu au fost atât de dezbinaţi şi parcă nicicând, de pe marginea prăpastiei dintre noi, nu ne-am uitat unii la alţii cu atâta duşmănie sau neîncredere. Statul are menirea să ne unească, asta mă angajez să fac! În fine, a treia valoare e sentimentul recunoştinţei, cel care întregeşte şi înmulţeşte binele din lume.
Sunt sigur: credinţa în binele comun şi în cele care ne leagă ne va tămădui şi ne va reda unitatea de care avem atâta nevoie. Să privim spre viitor cu credinţă, speranţă şi recunoştinţă."
Reacţia lui Vasile Bănescu
"Domnule Funeriu, prezenţa dvs în spaţiul public şi recenta (re)angajare în zona politicului necesar, nu parazitar, sunt întremătoare.
Dă speranţă şi încredere că nu totul e pierdut, aşa cum pare, că buna-cuviinţă, inteligenţa rafinat educată şi profesionalismul consacrat pot reveni şi ar putea conta în atenţia publică.
Faptul că la nivel naţional Educaţia e soluţia şi impostura grobiană căţărată foarte sus e disoluţia, e riguros adevărat. Dvs. o puteţi dovedi", a apreciat Vasile Bănescu.