Păcăleală guvernamentală de vară. Majorarea salariilor medicilor nu este ceea ce pare - Surse
alte articole
Se pare că medicii s-au bucurat prematur de vestea că salariile lor vor creşte cu 25%. Majorarea promisă pentru a se evita o eventuală grevă a cadrelor medicale ar urma să fie aplicată într-un mod diferit decât au anunţat premierul Victor Ponta şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, au declarat surse guvernamentale pentru Gândul.info.
Potrivit respectivelor surse, majorarea de 25% ar urma să se aplice nu salariului fiecărui angajat din sistemul medical, ci creşterea de 25% ar urma să fie aplicată doar pentru diferenţa obţinută în plus prin noua lege a salarizării.
De asemenea, nici măsura impozitării "plicului" dat de pacienţi medicului nu are şanse să devină realitate, Ministerul de Finanţe nedându-şi acordul pentru aceasta, pe motiv că măsura este greu de aplicat, punându-se problema cum se impozitează ”găina” care este adusă unui doctor.
Nu în ultimul rând, creşterile salariale din domeniul medical NU vor viza şi personalul TESA din spitale. Conform surselor, la ministerul de Finanţe se lucrează la o metodologie prin care această creştere să nu fie aplicată şi personalului TESA din sistemul medical.
Sursele guvernamentale au mai precizat că ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a propus o majorare a tuturor salariilor din sistemul bugetar cu 20% de la 1 noiembrie, măsura fiind menită să stopeze un eventual nou val de cereri din partea altor categorii în afara medicilor. Guvernul nu a susţinut propunerea lui Teodorovici astfel încât creşterile salariale ale bugetarilor se vor face în funcţie şi de majorările primite anterior. Profesorii, de exemplu, vor primi mai puţin decât medicii pentru că au primit deja o mărire salarială în luna martie.
Reamintim că premierul Ponta a anunţat marţi creşterea salariilor doctorilor cu 25%, începând cu octombrie a.c. Imediat după acest anunţ, federaţiile din învăţământ i-au amintit premierului că educaţia este prioritate naţională şi că, înainte de alegerile pentru Cotroceni, le-a promis mai mulţi bani. În consecinţă, cadrele didactice au solicitat ca şi salariile lor să fie mărite, de urgenţă, avertizând că, în caz contrar, ar putea urma o grevă.
La rândul lor, poliţiştii au cerut şi ei majorări salariale, de 70%, obţînând promisiunea unui 25%, nu se ştie din ce, în noua lumină a informaţiilor prezentate de Gândul.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.