Organizaţia Naţiunilor Unite trage un semnal de alarmă: Suntem prea mulţi şi rezervele de mâncare scad

Navetisti pe Oxford Circus in Londra. Din cauza grevei la metrou circulatia este in haos. (Photo by Dan Kitwood / Getty Images)
Ioana Statescu
11.10.2012

Organizaţia Naţiunilor Unite atrage atenţia că există riscul ca în 2013, rezerva globală de alimente să ajungă într-un punct critic. Avertismentul a fost făcut public de către specialişti.

Ca o consecinţă, preţurile la alimentele de bază vor creşte în viitorul apropiat, anunţă cotidianul britanic The Guardian, citat de stirileprotv.ro.

"Naţiunile Unite avertizează că preţurile la alimente vor creşte din cauza schimbărilor extreme a temperaturilor din cursul acestui an. Avertismentul vine în momentul în care magazinele se chinuie să îşi umple rafturile, iar sindicatul fermierilor raportează că producţia este la cel mai mic nivel din anii '80 încoace", se arată într-un articol.

Potrivit Organizaţiei pentru Mâncare şi Agricultură (FAO), producţia globală a grâului se află în scădere în 2012, cu peste 5 procente, în vreme ce numărul populaţiei este în creştere.

"Producţia nu poate ţine pasul cu nivelul de consum. Preţurile la grâu au crescut deja în 2012 cu 25 de procente, porumbul cu 13%, iar la lactate cu 7% numai în ultima lună. Rezervele de mâncare au scăzut la un nivel critic în acest moment", anunţă Abdoreza Abbassian, economist în cadrul FAO, care mai precizează că "scăderea producţiei de cereale din acest an va conduce la reduceri serioase în rezervele globale până la finalul anului 2013, ceea ce va conduce la o creştere de preţuri."

În Marea Britanie, producţiile la faină "sunt cele mai mici de la finalul anilor '80 şi până astăzi, ca un rezultat al ploilor anormale", notează The Guardian.

Articolul mai arată că această criză va fi confirmată în viitorul apropiat şi de Guvernul Statelor Unite, "care va anunţa efectul pe care seceta l-a provocat asupra culturilor din acest an”.

Statele Unite sunt, în acest moment, cel mai mare producător şi exportator de grâne, iar o cifră internă negativă ar avea repercusiuni globale, subliniază ziarul britanic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor