Opt angajaţi ai Oltchim au intrat în greva foamei

Epoch Times România
12.09.2012

Opt angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au anunţat, miercuri, că au intrat în greva foamei, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile restante pe ultimele două luni şi afirmând, totodată, că au recurs la acest gest pentru a-l forţa pe liderul de sindicat Mihai Diculoiu să-şi dea demisia.

O delegaţie a salariaţilor s-a întâlnit cu managerul interimar al combinatului, Radu Olaru, fost director economic al societăţii, însă discuţiile nu s-au încheiat cu un rezultat concret.

Peste 200 de angajaţi s-au strâns şi miercuri în faţa pavilionului administrativ al combinatului, cerând demisia liderului de sindicat Mihai Diculoiu.

Protestele la Oltchim au început în urmă cu o săptămână, când societatea a decis oprirea definitivă a procesului de producţie, după ce Electrica a înaintat o somaţie pentru data de 15 septembrie, când va opri furnizarea energiei electrice.
Tot atunci, directorul general al combinatului, Constantin Roibu, şi-a înaintat demisia.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, l-a informat, miercuri, pe premierul Victor Ponta, în cadrul şedinţei de guvern, că în cazul privatizării Oltchim 12 firme au cumpărat caietul de sarcini şi că speră ca procedurile să fie finalizate până în 18 septembrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor