Daniel Chiţoiu: 12 firme au cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim
alte articole
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, l-a informat miercuri pe premierul Victor Ponta, în cadrul şedinţei de guvern, că în cazul privatizării Oltchim 12 firme au cumpărat caietul de sarcini şi că speră ca procedurile să fie finalizate până în 18 septembrie.
Premierul Victor Ponta l-a atenţionat pe ministrul Economiei că "ceasul merge", referindu-se la privatizarea Oltchim.
"Sperăm ca pe 18 (septembrie n.r.) să finalizăm procedurile”, a răspuns ministrul Chiţoiu, precizând că 12 firme au cumpărat caietul de sarcini.
"Nu spuneţi 12 la microfon. Vreau să rămână una şi bună, care în primul rând să salveze locurile de muncă şi să ofere o perspectivă pe termen mediu şi lung pentru tot ce înseamnă Oltchim, Arpechim”, a replicat Ponta.