Oprea: Îmi pare rău că acei colegi care au votat împotriva unei nedreptăţi sunt huliţi şi atacaţi

Lista celor 24 de senatori identificaţi fotografic de jurnalişti, din totalul de 73 care l-au scăpat prin vot pe Gabriel Oprea de urmărirea penală în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, a făcut înconjurul ţării şi a stârnit valuri de indignare. Fostul vicepremier le ia apărarea colegilor săi şi le mulţumeşte pentru "corectitudine".
Andrei Pricopie
24.09.2016

alte articole

Gabriel Oprea (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
24.09.2016

La scurt timp după ce mii de oameni au ieşit în stradă în faţa Parlamentului, revoltaţi fiind de faptul că aleşii neamului l-au scăpat de urmărire penală, Gabriel Oprea, fostul vicepremier care în urmă cu o zi a anunţat ca-şi dă demisia din Parlament, a publicat sâmbătă o nouă postare pe Facebook în care le ia apărarea colegilor săi şi prezintă o listă cu ceea ce el consideră a fi "adevăruri" despre cazul său, „adevăruri pe care nici procurorii nu le-au dat pe surse şi nici presa nu le-a dezvăluit”.

Vă prezentăm mai jos postarea generalului Gabriel Oprea:

„Îmi pare rău că acei colegi senatori care au votat în funcţie de ceea ce era în dosar şi nu în funcţie de alte interese sunt astăzi huliţi şi atacaţi. Le mulţumesc pentru corectitudine şi sunt convins că o mare parte dintre români au înţeles că votul pe care aceştia l-au dat a fost unul drept. Votul nu a fost unul politic, nu a fost nici împotriva justiţiei, nici în favoarea mea, ci pur şi simplu împotriva unei nedreptăţi.

Justiţia nu se face în Parlament, dar cu siguranţă nu se face nici în stradă. Pentru cei care cred însă că informaţiile prezentate în presă, uneori cu cele mai rele intenţii, sunt suficiente pentru a mă pune la zid, vreau să subliniez câteva adevăruri cuprinse în dosar. Adevăruri pe care nici procurorii nu le-au dat pe surse şi nici presa nu le-a dezvăluit, adevăruri de care actorii implicaţi în scandalul ultimelor zile nu doresc să se afle:

1. Nu am dat ordin să fiu însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, deci nici de motociclist. Procurorii spun că a existat o “decizie implicită” (?!), fără să indice în mod clar o faptă sau o probă în acest sens.

2. Niciodată nu am impus o viteză de deplasare, iar viteza medie cu care ne-am deplasat pe traseu în seara respectivă a fost de 59,41km/h (stabilită prin expertiză). Viteza legală în zonă era de 60 km/h.

3. În zona producerii accidentului traseul era liber, anterior trecând pe acolo coloana oficială a preşedintelui.

4. Mai mulţi martori au declarat că nu toate motocicletele din dotarea MAI erau în stare bună de funcţionare, având probleme la sistemul de direcţie, ABS, plăcuţe de frână şi cauciucuri uzate, blocarea roţii etc.

5. Motocicleta implicată în accident fusese reparată cu o săptămână în urmă, iar colegul lui Bogdan Gigină, care folosea aceeaşi motocicletă, nu reuşise să o pornească pe tura lui.

6. După accident motocicleta a fost dusă la Brigada Poliţiei Rutiere (!) - şi nu la o instituţie neimplicată - unde a fost ulterior examinată de expert.

7. Ofiţerul care conducea echipajul de poliţie i-a spus lui Bogdan, chiar de la plecare că, dacă apreciază că are probleme de deplasare din cauza condiţiilor meteo, să nu se mai deplaseze în dispozitiv. Totodată, i-a spus că, dacă pe traseu apreciază că nu poate continua deplasarea, să se retragă din dispozitiv.

8. Următoarea intersecţie (cea de la Eroilor) era deja asigurată de un poliţist care dirija traficul, astfel că nu exista niciun motiv de grabă pentru însoţitori.

9. Din documentaţia de aprobare a lucrărilor rezultă că acestea ar fi trebuit efectuate în maxim 48 ore, începând cu data de 16.10.2015, termen care putea fi prelungit cu încă maxim 48 ore. Adică, în total 96 ore. Lucrările au fost efectuate în perioada 16.10-21.10.2015, adică în 120 ore!

10. Lucrarea nu a fost semnalizată corespunzător (au fost folosite indicatoare rutiere nereflectorizante, amplasate la distanţe mai mici decât prevede legea). În mod ciudat, indicatoarele folosite la faţa locului nu au fost sechestrate, astfel că ulterior acestea nu au mai putut fi expertizate.

11. Iniţial, maşina în care mă aflam a oprit la locul accidentului. Dar pentru că poliţistul din maşina de la Rutieră a indicat şoferului să continue deplasarea, nu am văzut ce s-a întâmplat. Abia ulterior am fost informat de gravitatea evenimentului. Când am aflat de la aghiotant că a fost accidentat motociclistul, l-am întrebat ce caută motociclistul în dispozitiv pe ploaie - aspect confirmat în declaraţiile date la Parchet de către şoferul maşinii în care mă aflam.

Acestea sunt doar câteva date pe care nu ştiu dacă presa le va relata sau nu. Cu siguranţă nu vor fi luate în seamă de unii aşa-zişi jurnalişti pe care nu-i preocupă adevărul, ci doar lansează minciuni peste minciuni, acţionând şi servind unor interese. E uşor să condamni pe cineva fără să ştii despre ce este vorba sau cu intenţia vădită de a manipula. Pentru că, până la urmă, cine mai are nevoie de adevăr atunci când minciuna serveşte atât de bine scopului..."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor