Operatorul de apă din Prahova, sursă de sinecuri pentru PNL, PSD şi UDMR [G4Media]

Operatorul de apă din judeţul Prahova – Exploatare Sistem Zonal Prahova SA, companie deţinută integral de Apele Române – a reprezentat, de-a lungul timpului, o sursă constantă de sinecuri pentru partidele aflate la guvernare, scrie G4Media.
Potrivit publicaţiei citate, analiza a aproximativ 150 de hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor şi ale Consiliului de Administraţie (CA) pe o perioadă de 10 ani, arată că societatea acuzată de haosul care a lăsat fără apă în jur de 100.000 de oameni din două judeţe şi a pus în pericol sistemul energetic naţional a continuat să cheltuiască fonduri în mod neîntrerupt şi discreţionar, inclusiv în plină criză bugetară.
Paradoxal, în aprilie 2025, compania a înfiinţat un Comitet de Gestionare a Riscurilor, format din trei membri ai CA – un demers care, după cum o demonstrează situaţia actuală din cele două judeţe afectate, nu a produs niciun rezultat concret.
Sinecurile: numărul membrilor CA a crescut de la 5 la 7
Posturile din Consiliul de Administraţie al ESZ Prahova SA au reprezentat permanent o miză politică, distribuirea lor fiind controlată de la vârf: Ministerul Mediului coordonează Apele Române, care sunt unicul acţionar al societăţii.
Astfel, partidul care controla ministerul îşi asigura poziţiile-cheie în CA, împărţind funcţiile remunerate alături de aliaţii de guvernare.
Relevantă este perioada în care Ministerul Mediului era condus de Costel Alexe, lider PNL Iaşi. În mandatul său, în CA al ESZ au fost numiţi Lucian Jugrin – liberal ieşean despre care presa a relatat că i-a fost şofer lui Alexe la minister – sau Marius Dănuţ Minea, un alt membru PNL din Iaşi.
Tot în mandatul lui Alexe, în aprilie 2020, numărul membrilor CA a fost majorat de la 5 la 7.
Articolul integral poate fi citit aici.