Operaţiunea "CG". Stanomir: Iohannis nu e Nixon. Mă întreb, în afară de catastrofa electorală, ce lasă el în urma sa?
Principalul responsabil pentru degringolada teribilă în care se află societatea noastră este cel care mai ocupă încă funcţia de preşedinte al României, respectiv Klaus Iohannis, care lasă în urma sa o adevărată catastrofă electorală, a atras atenţia, într-o emisiune Digi24, profesorul de drept constituţional Ioan Stanomir.
Jurnalist: Vă reamintesc, preşedintele Klaus Iohannis spunea că sunt mulţi care cer ca cineva să vină să explice de ce au fost anulate alegerile de la sfârşitul anului trecut. Klaus Iohannis spune că nimeni nu trebuie să ofere astfel de explicaţii pentru că ele se află în motivarea deciziei de anulare, motivarea deciziei Curţii Constituţionale.
Nu trec 24 de ore şi în Franţa apare un raport despre cum au fost furate alegerile din România, un raport – VIGINUM se numeşte instituţia care a scris acest raport, Serviciul Francez de Vigilenţă şi Protecţie împotriva interferenţelor digitale străine. Sunt explicate aici toate mecanismele.
Cum a ajuns Călin Georgescu să sară într-o lună de la 4 la 23%? Cum a fost posibil? Francezii explică cu alte cuvinte şi aici e întrebarea pentru dumneavoastră: cum de fac serviciile secrete franceze ce ar trebui să facă serviciile secrete din România? De ce se întâmplă una ca asta?
Ioan Stanomir: Ca să folosim o formulă clasică, este un secret al lui Polichinelle. Cred că doar preşedintele României nu-l cunoaşte. Este limpede că, pe fundalul unei nemulţumiri autentice, aceste reţele sociale au făcut obiectul unei inginerii speciale. Dar Călin Georgescu este mai mult decât rezultatul unei inginerii. Este rezultatul unei complicităţi între o parte a statului şi a foştilor lucrători ai statului cu o tabără despre care, probabil, cei din jurul preşedintelui Iohannis ar fi trebuit să ştie.
Marea problemă pe care o lasă în urmă preşedintele Iohannis este această întrebare: dacă se ştia, de ce nu s-a luat nicio măsură? Nu s-a luat nicio măsură din incompetenţă? Sau nu s-a luat nicio măsură din motive de complicitate?
Dar eu cred că principala provocare pentru noi este alta. Pe noi ne aşteaptă alegeri prezidenţiale imediat după Ziua Muncii. Vom avea Paştele în aprilie şi Ziua Muncii în mai şi apoi ne vom repezi la urne. Înainte de Ziua Muncii, va urma Ziua Muncilor Constituţionale, pentru că, mai mult ca sigur, vor exista contestaţii la Curtea Constituţională privind candidatura depusă de domnul Călin Georgescu. Domnul Călin Georgescu va dori să candideze.
În absenţa unui alt tip de atitudine din partea autorităţilor noastre, scoaterea din cursă a domnului Călin Georgescu nu va fi decât un alt episod într-o poveste scrisă de sistem, cu ghilimele de rigoare. Singura politică pe care un stat corect o poate avea faţă de cetăţenii săi este onestitatea în limitele oferite de circumstanţe. Ca să fiu foarte bine înţeles, nimeni nu cere unui stat să-şi desecretizeze informaţii care îl pot vulnerabiliza. Dar un stat este dator, chiar şi într-o formă redactată, chiar şi într-o formă edulcorată, să explice ce s-a întâmplat. Şi un stat mai este, totuşi, dator să facă ceva prin reprezentanţii săi: să-i trateze cu respectul cuvenit pe alegători.
Şi atunci când se iau măsuri de o asemenea gravitate, precum anularea unui tur de scrutin, să facă tot ceea ce îi stă în putinţă, pentru ca această măsură să fie argumentată. Iar principalul responsabil, aş spune eu, pentru degringolada teribilă în care se află societatea noastră este cel care mai ocupă încă funcţia de preşedinte al României. Domnul preşedinte Klaus Iohannis este incapabil chiar şi în acest moment să înţeleagă că nu este în cauză doar domnul Călin Georgescu. Votul din noiembrie-decembrie a pus în cauză şi administraţia domnului Iohannis şi nu doar administraţia domnului Iohannis.
Era să năruiască şi poate nărui oricând un proiect care nu este al domnului Iohannis. Este un proiect al nostru, al tuturor, dar pe care domnul Iohannis l-a compromis. Pentru că domnul Iohannis a parazitat, cel puţin în al doilea mandat, o funcţie pe care a reuşit să o dezonoreze. O dezonorează prin neîncrederea pe care o seamănă în inimile compatrioţilor săi, prin aroganţa de care dă dovadă şi prin incapacitatea de a avea, în acest ultim moment, un dialog onest cu cei care l-au votat, şi nu o dată, ci de două ori.
Funcţia de preşedinte – domnul profesor Ţăranu îl menţiona pe Sarkozy – este funcţia în care ai posibilitatea să cazi din cea mai înaltă magistratură pe care o permite o republică. Este o cădere care nu are echivalent. Cine... cazul lui Nixon – practic să fie reales şi, la interval relativ scurt de timp, să fie nevoie să fii graţiat de succesorul tău pentru a nu intra în puşcărie după ce ai comis crime împotriva democraţiei. Şi repet, Nixon nu era Klaus Iohannis. Nixon lasă în urma sa ceva, cu bune şi cu rele. Mă întreb, în afară de catastrofa electorală, ce lasă în urma sa Klaus Iohannis?
Nu cumva tot acest episod riscă să arunce o umbră nefericită asupra unui efort de zece ani al României de a construi ceva? Criza pandemiei, gestionată dezastruos de autorităţi, criza din Ucraina, pentru că era limpede că aceste forţe subterane româneşti şi străine vor folosi criza din Ucraina ca pe un catalizator. Nu e eminamente o conjuraţie străină. Ceea ce dovedeşte acest raport este că banii puteau să vină foarte bine din România. Operaţiile sunt după un tipar transnaţional.
Andrei Ţăranu (politolog): Apropo de chestia asta, ceea ce nu au înţeles francezii este că, cel puţin prima parte a schemei pe care aţi arătat-o dumneavoastră, venea de la PNL, adică fameup şi toată... Până la deturnare, campania era făcută de cei de la PNL în orb pentru a spune cine este generalul.
Jurnalist: Raportul ne arată reţeta, ne arată în detaliu schema, cum s-au întâmplat lucrurile, nu spune cine era vârful de reţea, cine a comandat şi cine a plătit.
Andrei Ţăranu: Din câte s-au văzut, o parte din bani veneau fie din Rusia, via Polonia – foarte interesant –, sau Ucraina. Şi cei care veneau din Ucraina veneau de la jocurile de noroc, adică una dintre industriile cele mai dubioase din lume în acest moment. Or, aici vă aduceţi aminte, inclusiv Serviciul Român de Informaţii a spus că o parte din bani au venit din Africa de Sud. Deci, a existat, până la urmă, un fel de conjugare a mai multor forţe pentru a construi acest personaj dintr-odată.
Jurnalist: Credeţi că în România raportul ăsta nu apare pentru că trebuie să răspundă şi la întrebarea cine?
Ioan Stanomir: De fapt, în afară de preşedinte, cine să răspundă? Nu cumva conduita preşedintelui Iohannis e răspunsul la întrebarea dumneavoastră? Provine ceva dinspre autorităţile române care să semene cu un început de răspuns? Nu.
Jurnalist: Atunci, oricum, un astfel de raport, chiar dacă nu ne arată cine e vârful de reţea... şi în mintea oricărui om raţional rezonabil, un astfel de raport îţi arată că nu vorbim despre invenţie. Nu e deloc o invenţie. Chiar şi faptul că francezii ne spun că nu e invenţie.
Ioan Stanomir: E un început de dialog, dar ca să poţi să-i convingi pe cetăţeni, trebuie să ataci şi partea cealaltă a problemei – neîncrederea. Pentru că, de fapt, asta sădeşte.
