Oficialii Ministerului Economiei s-au întâlnit marţi cu reprezentanţii Roman Copper
alte articole
Oficialii Ministerului Economiei şi cei ai Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) s-au întâlnit marţi cu reprezentanţii Roman Copper, la solicitarea acestora, potrivit unui comunicat al ministerului.
"Întâlnirea a avut loc la solicitarea publică a companiei Roman Copper, făcută Guvernului în cursul săptămânii trecute. MECMA, prin OPSPI, va continua procedura de privatizare a societăţii Cupru Min, conform legislatiei in vigoare. Conducerea Cupru Min a început demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de mediu şi continuarea activităţii, pe termen scurt obiectivul principal al MECMA fiind asigurarea locurilor de munca la Roşia Poieni", se mai arată în comunicat.
Autorizaţia integrată de mediu a Cupru Min a expirat la 31 decembrie 2011.
Săptămâna trecută, reprezentanţii Roman Copper au emis mai multe comunicate de presă prin care susţineau că au acceptat condiţiile impuse de statul român, că declaraţiile ministrului Lucian Bode au creat confuzie şi că vor prezenta în perioada următoare planurile lor pentru Cupru Min.
Aceasta deşi Ministerul Economiei şi Guvernul susţin că privatizarea Cupru Min va fi reluată, pentru că investitorii nu au fost de acord cu anumite condiţii până la depăşirea termenului-limită pentru semnarea contractului.
Oficialii Ministerului Economiei şi cei ai Roman Copper au negociat, în 7 aprilie, până la ora 24.00, termenul-limită, prevederile din contractul de privatizare a Cupru Min. Investitorul canadian nu a acceptat trei condiţii impuse de statul român, prin urmare negocierile au eşuat, iar procesul de privatizare va fi reluat.
Reprezentanţii statului au cerut publicarea imediată a contractului de privatizare, constituirea unei garanţii de 32,27 milioane de euro pentru investiţiile de mediu, precum şi plata integrală a sumei de 200,7 milioane de euro, oferită de Roman Copper în urma licitaţiei, la 30 de zile după avizul Consiliului Concurenţei şi a primirii autorizaţiei integrate de mediu.
Surse din Ministerul Economiei au declarat, pentru NewsIn, că reprezentanţii Roman Copper au fost într-un final de acord cu aceste cerinţe, însă termenul-limită fusese depăşit, adică vineri, 7 aprilie, ora 24.00, la 10 zile de la licitaţie. Potrivit surselor, dacă ministerul ar fi semnat contractul de privatizare după ora 24.00, acest act putea fi atacat în instanţă, invocându-se vicii de procedură.
În cele două săptămâni care au trecut de la licitaţie, au existat foarte multe semne de întrebare în jurul acestui subiect.
În primul rând, de ce cerinţele statului privind investiţiile minime obligatorii nu au fost introduse în caietul de sarcini.
În al doilea rând, nici acum nu se ştie cine este în spatele BayFront Capital Partners, fondul de investiţii care a înfiinţat firma Roman Copper în toamna 2011, special pentru privatizarea Cupru Min.
Totodată, la stabilirea preţului de pornire a licitaţiei, 57,3 milioane de euro, nu a fost luată în calcul valoarea zăcământului de cupru de la Roşia Poieni, care cuprinde 60% din zăcămintele de minereu de cupru ale ţării, adică circa un miliard de tone.
Oficialii ministerului au arătat că acest zăcământ valorează circa 13-14 miliarde de euro, la cotaţia de acum a cuprului, însă valoarea sa nu a fost luată în calcul întrucât nu se privatizează zăcământul, ci doar compania. Cu toate acestea, Cupru Min deţine, însă, licenţa exclusivă de exploatare a minereului de la Roşia Poieni.