Oficialii israelieni ignoră ştirea privind acordul Iran-S.U.A.
alte articole
Oficialii israelieni au ignorat luni o ştire apărută într-un ziar israelian, care a acuzat Washingtonul de negociere secretă cu Teheranul pentru a menţine Statele Unite în afară unui viitor război Israel-Iran, potrivit unui raport Reuters.
Cel mai citit ziar din Israel, Yedioth Ahronoth, a raportat că Washingtonul a abordat Teheranul prin intermediul a doua ţări europene neidentificate, pentru a-i transmite mesajul că Statele Unite nu vor fi târâte în ostilităţi, în cazul în care Israelul va ataca Iranul din cauza programului său nuclear.
Ziarul a relatat că Statele Unite i-au spus Iranului că se aşteaptă în schimb ca Teheranul să se abţină de la represalii împotriva intereselor americane, inclusiv împotriva intereselor militare în Golf. Raportul nu a dezvăluit nicio sursă pentru aceste informaţii.
Casa Albă nu a răspuns imediat la o cerere de a comenta ştirea din ziarul israelian, care a fost publicată chiar de Ziua Muncii.
Preşedintele Barack Obama se luptă cu acuzaţiile răspândite de contracandidatul său republican Mitt Romney cum că nu sprijină suficient Israelul, aliatul îndelungat al Washingtonului în Orientul Mijlociu.
Administraţia Obama susţine că este ferm dedicată securităţii Israelului şi prevenirii ca Iranul să obţină o armă nucleară.
Statele Unite şi Israelul acuză Iranul de dezvoltarea unei capacităţi nucleare, ce ar putea fi folosită pentru a produce arme nucleare, şi au susţinut că îşi rezervă dreptul de a lua măsuri militare pentru a împiedica Iranul să facă o bombă.
Cu toate acestea, administraţia Obama a afirmat public în mod repetat că crede că diplomaţia şi noi sancţiuni dure încă ar putea avea efect, chiar dacă oficialii israelieni susţin că fereastra pentru o acţiune militară eficientă se închide rapid.
Yedioth Ahronoth este un ziar popular, despre care nu este cunoscut să susţină o anumită linie politică în ceea ce priveşte relaţiile americano-israeliene.
Iranul neagă că doreşte să producă o armă şi a ameninţat că se va răzbuna cu înverşunare atât împotriva Statelor Unite, cât şi a Israelului, în cazul în care este atacat.
Obama a avut relaţii tensionate cu prim-ministrul israelian de dreapta Benjamin Netanyahu, care urmează să viziteze Statele Unite luna aceasta.