O zecime dintre "aleşii" ţării, persoane cu probleme penale sau de integritate

Deşi sloganul "Parlament penal, marş la tribunal" a răsunat pe străzi în nenumărate rânduri la proteste, se pare că unele partide tot nu renunţă să trimită în Legislativ oameni cu dosare şi chiar cu condamnări penale.
Loredana Diacu
16.12.2016

alte articole

Protest anti-impunitate parlamentară în Piaţa Universităţii, 23 septembrie 2016 (Epoch Times)
Loredana Diacu
16.12.2016

Aproape o zecime dintre parlamentarii aleşi pe 11 decembrie au probleme penale şi de integritate, relatează News.ro. Potrivit sursei citate, cei mai mulţi dintre aceştia au intrat în legislativ pe listele PSD şi ALDE, partide ce vor forma majoritatea parlamentară şi vor da şi noul guvern.

Cei mai celebri politicieni cu probleme penale de pe listele celor două partide sunt, culmea, chiar liderii acestora. Astfel, Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul fraudării Referendumului din 2012 şi e trimis în judecată şi în dosarul fostei sale soţii, iar Tăriceanu şi el a fost deferit instanţei pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Alt nume răsunător de titular de dosare de pe lista PSD este predecesorul lui Dragnea la şefia partidului, Victor Ponta, titular a două dosare - Turceni&Rovinari şi Tony Blair.

Lista celor cu probleme continuă cu Ecaterina Andronescu, urmărită penal în dosarul Microsoft pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, Mirela Furtună, Claudiu Augustin Ilişanu, Ioan Sorin Roman, Ion Mocioalcă, Ion Călin, Ovidiu Aurelian Flori, Laurenţiu Nistor, Cornel Cristian Resmeriţă, Vasile Axinte sau Emilia Arcan, declaraţi incompatibili sau în conflict de interese de ANI.

ALDE, aliatul şi viitor partener de guvernare a PSD, a trimis şi el oameni cu probleme penale în Parlament, unul dintre cei mai cunoscuţi fiind Varujan Vosganian acuzat cândva de subminarea economiei naţionale în dosarul Gaze ieftine pentru Nicolae.

Articolul original poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor