Fostul baron de Braşov, îngropat în dosare. A fost trimis în judecată pentru a treia oară
alte articole
Aflat în stare de arest preventiv, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a fost trimis în judecată pentru a treia oară într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, se arată într-un comunicat de presă remis joi de agenţia anticorupţie.
Alături de Căncescu în faţa instanţei se vor prezenta Claudiu Coman, la data faptelor consilier judeţean, Emil Cristian Cirică, la data faptelor director al Direcţiei investiţii, urbanism şi amenajarea teritoriului, Petru Radu Ispas, la data faptei administrator public al judeţului Braşov, Aurelia Popescu, la data faptei director economic executiv în cadrul CJ, şi Răzvan Iosif, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale.
Consiliul Judeţean Braşov a comunicat faptul că se constituie parte civilă in procesul penal cu suma de 675.000 lei reprezentând prejudiciu produs bugetului local al judeţului ca urmare a alocării unor sume din fondul de rezervă bugetară.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Aristotel Căncescu, Claudiu Coman, Aurelia Popescu, Radu Ispas şi Cristian Emil Cirică.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Dosarul lui Căncescu, în viziunea DNA
1. În contextul campaniei electorale din anul 2012, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, a pretins de la trei persoane bani şi alte foloase, constând în suma totală de 105.000 lei şi angajarea unor anumite persoane în cadrul Agenţiei Judeţene de Dezvoltare Durabilă Braşov, pentru ca în schimb să îi pună pe cei trei pe poziţii sigur eligibile pe lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Braşov.
Una dintre cele trei persoane este şi inculpatul Coman Claudiu care, la acea vreme, era şef de campanie electorală şi consilier judeţean. În această calitate, inculpatul Coman Claudiu a primit de la unul dintre viitorii candidaţi la funcţia de consilier judeţean, în biroul său din cadrul CJ Braşov, suma de 50.000 lei. Banii respectivi au fost predaţi casieriei partidului, fără documente, fiind utilizaţi pentru materiale electorale, consecinţa fiind alegerea celor trei persoane în funcţia de consilier judeţean.
După alegerea persoanelor respective în funcţia de consilier, în perioada 2013-2014, au fost angajate în cadrul Agenţiei Judeţene de Dezvoltare Durabilă Braşov un număr de 22 persoane cărora li s-a plătit salariu pentru program normal de muncă deşi, în realitate, au lucrat tot sau, parţial, pentru trustul de presă controlat de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian.
2. În aceleaşi circumstanţe, în perioada 2012-2013, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, cu încălcarea prevederilor legale şi la cererea inculpatului Coman Claudiu, a dat dispoziţii pentru întocmirea formală a cinci referate pe care ulterior le-a aprobat, prin intermediul cărora inculpatul a justificat trei dispoziţii pe care le-a dat ulterior şi iniţierea şi adoptarea unor hotărâri pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al consiliului.
Referatele respective au fost semnate în prealabil şi de inculpaţii Cirică Cristian Emil, Popescu Aurelia şi Ispas Radu Petru. Prin aceste demersuri, sub pretextul achiziţiei de softuri educaţionale/servicii, a fost aprobată suma de 595.000 lei.
În continuare, având acceptul şi promisiunea preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov că va aloca banii respectivi, dar şi pentru a realiza o aparenţă de legalitate, inculpatul Coman Claudiu şi-a folosit influenţa ce decurgea din calităţile menţionate mai sus şi a cerut unui număr de 13 primari din judeţ (de aceeaşi orientare politică) să formuleze cereri prin care să solicite alocarea de sume de bani din fondul de rezervă pentru achiziţia de softuri educaţionale, lucru pe care aceştia din urmă l-au şi făcut.
După formularea acestor cereri, între societatea administrată în fapt de inculpatul Iosif Razvan şi primăriile respective sau direct cu şcolile din aceste localităţi, au fost încheiate contracte pentru furnizarea de cursuri, în speţă tutoriale Windows, Word, Excel, Power Point, navigare internet, sub forma unor pachete cu CD-uri, a căror valoare a totalizat suma de 595.000 lei.
În unele cazuri au fost încheiate contracte fără ca unităţile de învăţământ sau primările să deţină calculatoare şi, în plus, softurile vândute nu erau licenţiate sau avizate de Ministerul Educaţiei ca fiind corespunzătoare programei de învăţământ pentru ciclul gimnazial.
Ulterior, societatea furnizoare a softurilor, după scăderea cheltuielilor făcute (aproximativ 10.000 lei pentru fiecare contract, plus diverse comisioane) a retras restul de bani în numerar sau prin alte firme, remiţându-i în parte lui Coman Claudiu, pe măsura achitării obligaţiilor contractuale de către primării.