Începe dansul! Dragnea anunţă că nu va merge la consultările de la Cotroceni

Preşedintele PSD a informat marţi presa că nici el, nici colegii săi nu vor onora invitaţia lui Iohannis de a merge la consultări la Cotroceni pe tema formării Guvernului. Dragnea a precizat că nu i-a transmis încă acest lucru lui Iohannis preferând să anunţe mai întâi jurnaliştii.
Ana Ion
13.12.2016

alte articole

Liviu Dragnea(PSD) (Florin Chirila\Epoch Times)
Ana Ion
13.12.2016

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că nici el, nici colegii săi nu vor merge miercuri la consultările cu partidele convocate, organizate de preşedintele Iohannis, pe tema formării viitorului Guvern.

La baza refuzului ar sta faptul că invitaţia lui Iohannis este fundamentată pe un articol greşit din Constituţie, respectiv în baza articolului 85, care prevede că „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”. Ori, a atras atenţia Dragnea, noul Parlament nu a fost încă validat, iar PSD nu va merge la consultări doar ca „exerciţiu de imaginaţie”.

„În invitaţie spune că suntem invitaţi la consultări în baza articolului 85, alineatul 1 din Constituţia României, care prevede că preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte premierul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Acest articol nu poate fi urmat decât prin emiterea unui decret, consultările se pot face doar în baza articolului 103. Chiar şi-acolo spune foarte clar, în funcţie de majorităţile stabilite în Parlament despre care nu se poate vorbi decât după validarea Parlamentului”, a declarat Liviu Dragnea citat de digi24.ro, adăugând că şeful statului poate organiza consultări cu partidele doar în baza articolului 103 din Constituţie.

Dragnea a mai afirmat că i se pare "straniu" faptul că şeful statului i-a invitat şi pe reprezentanţii USR şi PMP, care în prezent nu sunt în actualul parlament: „Ni se pare straniu că sunt invitate partide care nu sunt parlamentare - USR şi PMP. Mâine este în funcţiune acest parlament”, a spus el.

Întrebat din nou dacă îşi asumă mandatul de prim-ministru, Dragnea a parat un răspuns direct, legându-se în schimb de o declaraţie a lui Iohannis care, întrebat astăzi de presă dacă va renunţa la criteriile de integritate în situaţia în care legea care interzice ca o persoană condamnată penal să ocupe funcţia de premier va fi modificată, a negat că va face asta.

„Am înţeles astăzi din declaraţiile dumnealui că o lege este o chestiune secundară. Pentru mine nu este o chestiune secundară, este un lucru important care trebuie respectat”, a declarat liderul PSD.

Nu în ultimul rând, Dragnea a precizat că formaţiunea sa nu ia în calcul revocarea lui Iohannis, aşa cum a propus liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, să se facă, dacă şeful statului nu acceptă propunerea PSD de premier.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor