O nouă groapă comună descoperită în Mexic
alte articole
O groapă comună cu cel puţin 17 cadavre a fost descoperită în oraşul Chichihualco, au anunţat marţi autorităţile mexicane. Poliţia a declarat că trupurile neînsufleţite au fost descoperite într-o râpă în perioada 8-11 decembrie, adăugând că este încă prea devreme pentru a se determina vârsta, sexul şi cauza morţii victimelor.
Chichihualco este cunoscut pentru mingile de fotbal pe care le produce, dar în acelaşi timp este situat în statul sud-vestic Guerrero, cunoscut acum mai mult pentru gradul ridicat de violenţă decât pentru produsele de artizanat sau plajele frumoase care l-au făcut cândva faimos.
Fiind situat pe o importantă rută pentru traficul de cocaină între America de Sud şi Statele Unite, Guerrero este un punct fierbinte pentru cartelurile aflate în război, deoarece bandele locale au început să îşi planteze propriile lor culturi de opiu în zonele izolate şi montane ale statului.
În cadrul războiului drogurilor din Mexic, cel puţin 26.000 de oameni au fost daţi dispăruţi pe cuprinsul ţării, sute dintre ei fiind din Guerrero. Deseori sunt descoperite gropi comune, săpate de carteluri, cu multiple cadavre în ele, conform Deutsche Welle.
Cea mai faimoasă dispariţie în Guerrero a avut loc în septembrie 2014, când 43 de profesori stagiari, care protestau împotriva repartizării incorecte a posturilor în învăţământ, au fost răpiţi şi ucişi de ofiţeri de poliţie corupţi în oraşul Iguala. Aparent, poliţia a predat apoi cadavrele unei bande locale care le-a incinerat.
Oficiali sub anonimat au declarat pentru Associated Press că cele 17 cadavre descoperite marţi au fost aruncate, nu îngropate, cu o lună sau chiar poate chiar cu un an şi jumătate în urmă.