Mexic: Procurorul general susţine că cei 43 de studenţi mexicani dispăruţi sunt morţi
alte articole
Procurorul general al Mexicului, Jesus Murillo Karam, a declarat că există dovezi că toţi cei 43 de studenţi care au dispărut în statul sudic Guerrero în septembrie 2014 sunt morţi. Studenţii călătoreau spre oraşul Iguala din statul Guerrero în 26 septembrie 2014 şi, ca parte a unui protest, au confiscat mai multe autobuze.
Murillo a declarat marţi că această concluzie se bazează pe mărturia a 39 de ofiţeri de poliţie, pe 487 de investigaţii, 16 raiduri, 2 reconstituiri ale evenimentelor şi pe 386 de declaraţii, toate ducând la arestarea a 99 de suspecţi.
“Dovezile ne permit să determinăm că studenţii au fost răpiţi, ucişi, incineraţi şi rămăşiţele lor aruncate în râu”, a declarat Murillo.
Murillo a mai spus că principalul martor al guvernului a fost Felipe Rodriguez Salgado, un membru al grupului criminal Guerreros Unidos, care aparent ar fi jucat un rol în răpirea şi uciderea studenţilor mexicani, conform Press TV.
Rodriguez a declarat autorităţilor că el şi alţi 12 oameni au primit ordinul de a merge într-o zonă cunoscută sub numele de Loma de Coyote, unde poliţia din Iguala şi Cocula le-au predat studenţii răpiţi - aparent la ordinele primarului local - în timp se întorceau colegiul lor din Ayotzinapa.
Rodriguez a mai spus că studenţii au fost duşi la o groapă de gunoi din Cocula unde au fost executaţi şi incineraţi. Cenuşa lor a fost aruncată în râul San Juan Cocula.
Murillo a declarat că în zona indicată de Rodriguez s-au găsit urme de benzină, pietre arse şi rămăşiţe de cauciucuri arse – toate acestea indicând într-o măsură destul de mare care a fost soarta studenţilor.
Totuşi, părinţii victimelor au reacţionat cu furie la anunţul lui Murillo, susţinând că fără dovezi concludente ei vor continua să creadă că studenţii sunt încă în viaţă.
Mai mult, avocatul care reprezintă familiile victimelor, Vidulfo Rosales, a oferit un argument important de ce ar trebui să se continue investigaţia asupra dispariţiei studenţilor şi a posibilei asasinări a acestora.
Rosales a declarat că un număr de suspecţi cheie sunt încă în libertate şi că aceştia ar putea arunca mai multă lumină asupra versiunii oficiale a evenimentelor dacă vor fi capturaţi.
Rămăşiţele unui singur student, identificat ca Alexander Mora, au fost confirmate după ce oasele sale puternic arse au fost trimise unui laborator din Austria pentru o analiză a ADN-ului.
Laboratorul, totuşi, a anunţat că nu este posibilă identificarea altor persoane datorită condiţiei proaste a rămăşiţelor care, aparent, le-ar aparţine acestora.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.