O lege nouă îi pedepseşte pe tibetanii care se auto-incendiază

Oficialii comunişti chinezi au prezentat o nouă dispoziţie, prin care este acuzat de omucidere orice tibetan care încurajează sau facilitează auto-incendierile.
O femeie se uită la o expoziţie care prezintă portretele victimelor de auto-incendiere raportate în Tibet şi în Taipei la sfârşitul lunii iunie. Oficialii comunişti chinezi au de gând să pedepsească orice tibetan care încurajează sau facilitează auto-incendierea. (Mandy Cheng / AFP / Getty Images)
Ariel Tian & Jack Phillips
11.12.2012

Oficialii comunişti chinezi au prezentat o nouă dispoziţie, prin care este acuzat de omucidere orice tibetan care încurajează sau facilitează auto-incendierile. Măsura a fost denunţată rapid, blogerii chinezi susţinând că subminează statul de drept.

Cei care încurajează sau facilitează auto-incendiatorii vor "răspunde penal" pentru omor, în timp ce aceia care se auto-incendiază - care de obicei mor la faţa locului - vor fi acuzaţi de punerea în pericol a siguranţei publice, potrivit unui raport al Cotidianului Poporului - purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist Chinez (PCC) -, citând oficiali din cadrul Curţii Supreme a Poporului din Republica Populară Chineză, ai Procuraturii Supreme a Poporului, precum şi ai Ministerul Securităţii Publice.

Organizaţiile pro-tibetane pentru drepturile omului, inclusiv Free Tibet, susţin că valul recent de auto-incendieri a fost declanşat de politicile represive chineze din regiune. Începând cu luna februarie 2009, au existat 94 de cazuri în care tibetanii şi-au dat foc în semn de protest împotriva politicilor regimului chinez, făcând apel pentru libertate în Tibet, precum şi la întoarcerea lui Dalai Lama.

Sâmbătă, doi tibetani - inclusiv un călugăr - şi-au dat foc în proteste separate împotriva regimului chinez, a raportat Radio Free Asia. Aceştia au fost ultimii oameni care s-au auto-incendiat.

Avocatul stabilit în Beijing, Liu Xiaoyuan, a declarat pe contul său Sina Weibo că noua lege a fost emisă de Curtea Supremă de Justiţie şi Procuratura Poporului în colaborare cu Biroul de Securitate Publică, fapt ce relevă că "sistemul judiciar este un imens dezastru". Acesta a adăugat că nu există controale şi nici încercări de a se anula reciproc în Guvernul Chinei, ceea ce înseamnă că această lege este un alt exemplu de complicitate dintre sistemul judiciar şi organele de securitate ale statului.

"Se susţine că acesta este un document administrativ, dar sunt implicate atât Procuratura cât şi instanţa", a menţionat acesta. "S-a precizat că nu a fost o interpretare juridică, dar Biroul de Securitatea Publică - care nu aparţine niciunui departament juridic - a participat la luarea deciziei. O simplă opinie ar putea fi folosită pentru incriminare. Şocant! "

Mass-media de stat a raportat în acest weekend că poliţia din provincia Sichuan a reţinut un călugăr budist tibetan şi pe rudele acestuia pentru "incitare" la auto-incendiere în regiune.

Un alt bloger a subliniat faptul că represiunea din Tibet exercitată de către autorităţile locale chineze i-a determinat pe tibetani să-şi dea foc. "Nu ar trebui ca guvernul să răspundă penal pentru omor în locul lor?", a întrebat acesta.

"Cum ar putea oamenii să se sinucidă într-un mod care provoacă atât de multă suferinţă dacă ar duce o viaţă bună?", a întrebat un alt blogger. "Partidul Comunist ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru acestea!"

Nici copiii nu sunt cruţaţi

Pentru a ilustra gravitatea represiunii, un raport emis luni a declarat că unii copiii tibetani au fost supuşi de autorităţile chineze la tortură, arestări arbitrare, precum şi alte încălcări ale drepturilor omului.

În ultimul an - în timp ce mai mulţi tibetanii şi-au dat foc în semn de protest faţă de politicile chineze represive - au existat o serie de cazuri în care copii şi adolescenţi "s-au confruntat cu toate provocările unei vieţii sub ocupaţie şi, în multe cazuri, sunt participanţi cu drepturi depline în lupta de a opune rezistenţă", se arată într-un rezumat realizat de Free Tibet şi într-un raport Tibet Watch publicat săptămâna trecută.

"Peste două treimi din cei care s-au auto-incendiat în Tibet sunt sub vârsta de 25 de ani şi doar ce au cunoscut viaţa sub conducerea regimului chinez", informează sursele citate. Câţiva copii sub 18 ani şi-au dat foc de asemenea.

Declaraţia a mai menţionat: "Aceste acte de auto-incendiere sunt determinate de incapacitatea de a recurge la libertatea de exprimare, politică sau juridică şi trebuie să fie privite ca o dovadă că politicile Chinei ... cauzează în mod direct încălcări grave".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor