O funcţionară din România cu funcţii în mai multe ministere urmează să ia despăgubiri de 930.000 lei de la Transelectrica

Mihaela Popescu (economie.gov.ro)
Ana Ion
22.08.2024

Mihaela Popescu, acum secretarul general al Ministerului Economiei şi preşedinta Consiliului de Administraţie al Romarm, urmează să primească despăgubiri de peste 930.000 lei, echivalentul a aproximativ 190.000 de euro, de la compania de stat Transelectrica, scrie defapt.ro.

Decizia a fost luată de Centrul de Arbitraj de Viena, acolo unde Mihaela Popescu a dat în judecată Transelectrica pentru că ar fi fost revocată ilegal din Consiliul de Supraveghere înainte de expirarea mandatului.

În calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romarm, Mihaela Popescu se află într-un posibil caz de conflict de interese pentru că face parte şi din Consiliul de Administraţie al fabricii de armament Tohan, o filială a Romarm.

Mihaela Popescu a început Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice în anul 1994. În paralel, a studiat şi Dreptul, la „Spiru Haret”.

Doi ani mai târziu, a fost angajată la firma Co. R&D Trading 2000 direct pe funcţia de director comercial. A lucrat până la finalul anului 1997. S-a reangajat din nou în februarie 1999, tot pe funcţia de director comercial, la societatea Co. Spring Time Holding.

Din 2000 până în 2014, a deţinut funcţiile de director comercial şi director general la şapte societăţi comerciale. La unele dintre acestea avea calitate de asociat şi administrator.

La 1 ianuarie 2014 a fost angajată ca expert în marketing la agenţia de presă Agerpres. A rezistat doar trei luni, apoi a plecat ca director de marketing şi comunicare la Phoenicia Express, una dintre firmele afaceristului Mohammad Murad.

În octombrie 2014 a plecat de la firma lui Murad pe funcţia de director general al LP Development Concept Imob. S-a reîntors la Phoenicia Express, pe funcţia de director executiv, în iulie 2015.

Între timp, s-a căsătorit cu influentul general SPP Cristian Popescu de la secretariatul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, funcţie din care verifică documentele strategice care ajung pe masa preşedintelui Klaus Iohannis.

Cariera Mihaelei Popescu avea să se schimbe radical în mai 2016. Userista Raluca Prună, ministrul Justiţiei de atunci, a angajat-o pe funcţia de consilier personal.

Ministrul a plecat, dar Mihaela Popescu a rămas pe funcţie pentru a-i consilia pe rând pe miniştrii Florin Iordache, Ana Birchall şi Tudorel Toader. Ana Birchall transmite ca Mihalela Popescu nu i-a fost consilieră personală şi că a găsit-o în MJ. Birchall afirmă că în perioada interimartului ei Mihaela Popescu a fost în conediu iar ulterior a transferat-o pe Popescu la direcţia unde era angajată.

Cât despre Tudorel Toader, acesta a decis să o numească în Consiliul de Administraţie al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CASAOPSNAJ) ca reprezentant al Ministerului Justiţiei.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor