O frizerie lansează un program de citit pentru a întări încrederea în sine a copiilor [video]

Frizerie (captură video Youtube)
Maria A. Caubin
24.01.2019

O frizerie din Pennsylvania doreşte să-i ajute pe copii să-şi întărească încrederea şi stima de sine .

Jon Escueta, proprietarul frizeriei City Cuts din Kutztown, a lansat o iniţiativă îndreptată spre creşterea stimei de sine a clienţilor tineri, solicitându-le să citească cu voce tare în timp ce sunt tunşi.

„Avem copii care vin şi citesc fără probleme, dar, în ceea ce îi priveşte pe cei timizi, „cititul va face o schimbare în viaţa lor” a precizat Escueta.

Acesta a mărturisit că ideea i-a venit când îi antrena pe cei mici la baschet. „A trebuit să scoatem câte unul din grup şi să îi cerem să vorbească singur în faţa echipei. I-a ajutat foarte mult, astfel încât ei au început să comunice spre finalul sezonului”, a mărturisit Escueta.

Proprietarul frizeriei a admis că a fost timid şi nu putea vorbi în public, problemă pe care nu a depăşit-o până nu a început să fie antrenor de baschet.

„A trebuie să instruiesc copiii şi să le spun planul jocului, aşa că a trebuit să-mi construiesc încrederea”, a declarat el pentru Reading Eagle.

Escueta a precizat că anul trecut a început la frizerie programul de creştere a stimei de sine, oferind copiilor 3 dolari, o carte gratuit şi o bomboană dacă citeau în timp ce îi tundea.

„Era un copil care venea aici cu mama lui şi nu scotea niciun cuvânt”. „Prima dată a citit doar o propoziţie, iar ultima dată cred că a citit trei capitole.”

Cu toate că programul este activ de ceva timp, Escueta a menţionat că de curând a început să atragă interesul multora.

„Înainte de noul an avea aproximativ 200 de aprecieri pe Facebook. 200.000 vreau să spun”, a povestit Escueta. „Dintr-odată a prins viaţă şi acum suntem la la 1 milion de vizualizări.”

În prezent este contactat de autori de cărţi pentru copii, care îi oferă ediţii ale propriilor volume pentru a fi citite în frizerie.

Cu toate că Escueta nu este interesat de faimă, el speră că şi alte frizerii vor observa impactul pozitiv şi vor implementa un program de citit.

„Sper că mulţi oameni, în special frizerii din oraş, vor adopta programul. Cred că poate ajuta foarte mult.”, a afirmat el pentru WFMZ-TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor