O comisie PE a aprobat un nou acord cu SUA referitor la transferul datelor pasagerilor

(Jeff J Mitchell / Getty Images)
Epoch Times România
27.03.2012

Comisia Parlamentului European pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a aprobat marţi un nou acord privind transferul datelor personale ale pasagerilor companiilor aeriene din Uniunea Europeană către Departamentul american pentru Securitate Internă.

Acordul fixează o serie de condiţii legale privind transferul datelor, precum perioada de stocare şi scopul în care vor fi folosite.

Textul a fost aprobat cu 31 de voturi pentru, 23 împotrivă şi o abţinere.

Registrul cu numele pasagerilor (PNR) include informaţiile oferite de pasageri companiilor aeriene în timpul procedurilor de rezervare şi check-in, pentru curse spre sau dinspre Statele Unite. Datele se referă la nume, adresă, număr de telefon, detalii de plată, datele agenţiei de turism prin care a fost făcută rezervarea, informaţii de bagaje şi numărul locului alocat în avion.

PNR poate include şi date sensibile, legate în general de alegerea unui anumit meniu pe criterii religioase sau asistenţă necesară din cauza unei condiţii medicale.

Datele PNR sunt stocate în bazele de date ale companiilor aeriene şi pot fi puse la dispoziţia Departamentului american de Securitate Internă.

PNR vizează în special contracararea, detectarea, anchetarea şi lansarea procedurilor judiciare în cazuri de terorism sau infracţiuni transnaţionale. Astfel de infracţiuni sunt cele pedepsite cu mai mult de trei ani de detenţie prin legea americană.

Datele PNR pot fi folosite şi în cazul unei ameninţări grave, la ordinul unui tribunal american.

Acordul negociat de Comisia Europeană în 2001 prevede că datele PNR pot fi utilizate "pentru identificarea persoanelor care trebuie supuse unei interogări sau examinări mai atente".

Mai mulţi europarlamentari, printre care raportorul Sophie in'T Veld (ALDE), şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu posibila folosire a PNR pentru controale la frontiere.

Acordul prevede că informaţiile PNR pot fi stocate de autorităţile americane într-o bază de date activă timp de până la cinci ani. După primele şase luni, toate informaţiile vor fi "depersonalizate", adică date precum numele sau informaţiile de contact ale pasagerilor vor fi şterse.

După cinci ani, datele vor fi transferate într-o "bază de date latentă" timp de încă 10 ani. Accesul la această a doua bază de date se va face în condiţii mai stricte.

Iar în cele din urmă, toate datele care pot servi pentru identificarea unui pasager vor fi şterse.

Cu toate acestea, informaţiile legate de orice caz specific vor fi reţinute în baza activă până la finalizarea anchetei.

Companiile aeriene vor trebui să transmită datele PNR către Departamentul de Securitate Internă al SUA. Procedurile urmează să intre în vigoare la cel mult doi ani de la intrarea în vigoare a acordului.

În cazul în care o companie aeriană nu poate, din motive tehnice, să transmită datele la timp, autorităţile SUA pot cere acces la sistemul său.

Acordul va fi supus la vot în plenul PE în 19 aprilie şi ar urma să înlocuiască un altul, aplicat din 2007.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor