Numărul unităţilor locative scoase la închiriat în Capitală a crescut în ianuarie cu 11%

Epoch Times România
06.02.2013

Proprietarii din Bucureşti au scos la închiriere, în ianuarie, un total de 2.132 unităţi, de la garsoniere, la apartamente de patru camere, oferta fiind mai bogată atât comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (+11%), dar şi decât în urmă cu 30 de zile (+66%), conform Anunţuriparticulari.ro.

Cei interesaţi de închirierea unui apartament de două camere au avut la dispoziţie în ianuarie aproape 920 de unităţi apărute pentru prima oară pe piaţă, în creştere cu 15% faţă de începutul anului trecut, când pe piaţă apăreau puţin peste 800 de apartamente. Nivelul este, de altfel, cel mai ridicat pentru această perioadă din ultimii 4 ani.

Aproximativ o treime din oferta nouă de închiriere disponibilă pe piaţă în ianuarie revine garsonierelor. Proprietarii au scos la închiriat în prima lună a lui 2013 puţin peste 720 de unităţi, cu aproape jumătate mai multe decât la finalul anului 2012, dar şi în creştere cu 7% faţă de ianuarie 2012, când pe piaţă apăreau 678 de unităţi.

O uşoară creştere a ofertei se observă şi pe segmentul unităţilor de 3 camere. Dacă în ianuarie 2012, portofoliul de locuinţe scoase la închiriere se îmbogăţea cu 354 de astfel de unităţi, oferta este la începutul acestui an cu 12% mai bogată, apropiindu-se de 400 de unităţi scoase la închiriere într-o lună. Raportat însă la luna decembrie 2012, oferta s-a dublat pe acest segment, de la 194 de apartamente consemnate pe final de an.

Cele mai puţine apartamente din piaţă disponibile la închiriere rămân cele de patru camere. În ianuarie, proprietarii au scos pentru prima oară la închiriere 93 de unităţi, cu doar două mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea este însă mai accentuată dacă ne raportăm la luna decembrie 2012, când pe piaţă apăreau doar 55 de unităţi, o ofertă cu aproape 70% mai săracă faţă de cea din prezent.

"Stagnarea care a caracterizat piaţa închirierilor în 2012 îi pune pe chiriaşi în faţa unei noi realităţi imobiliare. Conform calculelor Anunţuriparticulari.ro, chiria lunară pentru o garsonieră din Drumul Taberei ajunge să fie cu 40% mai mare decât rata la un credit ipotecar pentru acelaşi tip de locuinţă", se arată în comunicatul transmis miercuri de Anunţuriparticulari.ro.

Astfel, în Bucureşti, în loc să plătească lunar chirie, cei interesaţi de achiziţionarea unei garsoniere pot achita, în medie, o rată cu 26% mai mică, variaţiile survenind în funcţie de zonă. Diferenţele rată bancară versus chirie lunară pornesc de la 16% în favoarea ratei, în cartiere precum Colentina, dar ajung şi la 40%, cum este cazul unei garsoniere din Drumul Taberei. Astfel, dacă accesarea unui credit ipotecar pe o perioadă de 30 de ani pentru achiziţionarea unei garsoniere presupune o rată lunară care se învârte în jurul a 150-180 euro, chiria solicitată de proprietari pentru acelaşi tip de unitate porneşte de la aproximativ 205 euro în zone precum Militari sau Colentina, 212 euro la Bucur Obor şi trece de 230 euro în Dristor sau Iancului. Deşi programul guvernamental „Prima Casă” pare cel mai avantajos prin prisma avansului minim pe care trebuie să îl plătească un cumpărător, băncile deţin în ofertă produse bancare cu dobânzi comparabile celor de la „Prima Casă”, spun reprezentanţii Anunţuriparticulari.ro.

În ceea ce priveşte evoluţia chiriilor la nivelul Capitalei, modificări accentuate de preţ nu se observă nici pe interval de un an în ceea ce priveşte chiriile medii solicitate de proprietarii de apartamente vechi din Capitală. Spre deosebire de ianuarie 2012, chiriaşii plătesc în medie o chirie cu aproximativ 6% mai mică pentru un apartament de trei camere, dar şi cu 3% mai mare pentru o unitate de patru camere.

Garsonierele par să fi „îngheţat” de două luni la o chirie medie în jur de 225 euro la nivelul întregii Capitale. Chiria solicitată de proprietari a scăzut insesizabil, cu doar un euro, pe un interval de 30 de zile, şi cu 1% comparativ cu luna ianuarie a anului 2012, de la 228 euro.

Într-o situaţie similară se înscriu şi apartamentele de două camere. Proprietarii bucureşteni cer la început de 2013 o chirie de 321 euro, în scădere cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Comparativ însă cu luna decembrie 2012, observăm că proprietarii au crescut uşor pretenţiile, de la 314 euro, echivalentul unei variaţii de +2%.

În cazul chiriaşilor unui apartament de trei camere, aceştia plătesc în prezent o chirie cu 6% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, dacă în ianuarie 2012, chiria pentru o astfel de unitate se învârtea în jurul valorii de 469 euro( lună, aceasta ajunge în prezent la 439 euro. O uşoară depreciere observăm şi pe un interval de 30 de zile pe acest segment, de la 448 euro) lună, cât indicau statisticile la finalul anului trecut, echivalentul unei scăderi de -2%.

Apartamentele de patru camere sunt singurele unităţi care par să fi câştigat teren atât de la o lună la alta, cât şi raportat la un interval de 12 luni. Proprietarii solicită o chirie medie de 674 euro( lună la început de 2013, cu 3% mai mult faţă de ianuarie 2012, dar şi cu 19% peste nivelul de 567 euro din decembrie anul trecut. Variaţiile mai accentuate sunt însă fireşti pe acest segment în condiţiile unui număr de oferte inferior celui de pe celelalte segmente.

Anunturiparticulari.ro a fost lansat ȋn anul 2001 de compania Agentie.net şi constă ȋn monitorizarea tuturor anunţurilor imobiliare publicate de persoanele particulare ȋn presa scrisă şi pe Internet. Statistica are la bază ofertele imobiliare din Bucureşti, publicate de persoanele particulare ȋn toată presa scrisă şi pe Internet, iar preţul mediu este obţinut pe baza preţurilor solicitate iniţial de proprietari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor