Numărul şomerilor din Marea Britanie 'ar putea atinge 3 milioane până la sfârşitul anului'
alte articole
Numărul persoanelor care au o slujbă permanentă a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii trei ani luna trecută în Marea Britanie, suscitând temeri că şomajul în regat va atinge pragul de 3 milioane până la finalul anului în curs, scrie The Telegraph.
Luni de incertitudine în zona euro, alegerile greceşti şi o înrăutăţire a situaţiei datoriei în sudul Europei sunt de vină pentru cifrele 'îngrijorătoare' din domeniul recrutărilor, potrivit unui raport publicat de KPMG şi Recruitment and Employment Confederation (REC).
Pe o scară unde orice valoare peste 50 reprezintă o creştere, numărul joburilor permanente a scăzut în iunie la 46,8, de la 51 luna trecută. Alte cifre arată că numărul de locuri de muncă libere luna trecută a crescut, dar numărul se află la cel mai slab nivel din ultimele cinci luni. De asemenea, joburile part time au fost la rândul lor în scădere pentru a şaptea lună consecutiv, cea mai rapidă rată de scădere din iulie 2009 până acum.
Conform aceleiaşi surse, salariile medii au stagnat, sugerând că piaţa muncii din Marea Britanie este departe de a-şi fi revenit. Bernard Brown, din cadrul KPMG, a declarat: 'Un motiv real de îngrijorare pentru mine este accelerarea ritmului declinului, care sugerează că nu este doar un accident. Dacă această tendinţă va continua, există un risc foarte real de a ajunge la 3 milioane de şomeri în Marea Britanie'.
Actualmente, numărul şomerilor din Marea Britanie se ridică la 2,6 milioane, 8,2 procente din populaţia cu vârstă de muncă, potrivit datelor oficiale.