Noul proiect-pilot al statutului spitalelor prevede privatizarea a 20% din consultaţiile acordate în spitalele de stat

Ministrul Sănătăţii a prezentat miercuri proiectele privind salarizarea medicilor, statutul spitalelor şi malpraxisul
Aparatură medicală (Epoch Times România)
Epoch Times România
31.07.2013

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, miercuri într-o conferinţă de presă, că vor fi puse in dezbatere publica proiecte de lege care vor schimba statutul spitalelor din Romania şi sistemul de salarizare a medicilor.

Medicul va trebui să aleagă între sectorul public şi cel privat, conform proiectului de lege privind salarizarea medicilor. Potrivit proiectului-pilot, medicii care aleg să rămână la stat vor putea lucra şi în zona privată a spitalului după cele şapte ore de normă întreagă prestate la public.

Suma primită în privat va fi împărţită astfel: 60% îi revine medicului, 30% la dispoziţia echipei cu care lucrează şi 10% revine spitalului, a explicat oficialul.

Activitatea privată în spitalul public va fi acordată în proporţie de 20% iar pacienţii din această zonă vor plăti fie din asigurarea privată, fie din buzunar.

Nicolăescu a subliniat că pot fi şi paturi cu internare de zi în regim privat, rămânând la latitudinea spitalelor şi medicilor modul de organizare, cu condiţia ca toată activitatea privată a medicilor să se desfăşoare în afara programului de lucru. El a dat exmplul Franţei, unde funcţionează de 40 de ani un astfel de sistem, cu rezultate foarte bune.

Ministrul Sănătăţii a precizat că proiectul de lege are în vedere asigurarea de venituri mai bune pentru medici, ceea ce va conduce la micşorarea exodului în străinătate şi schimbarea în societate din punct de vedere bănesc.

"Este imperios necesar să se coreleze salarizarea personalului cu statutul spitalului. Dacă nu am face acest lucru, am vedea cât de contradictorii sunt prevederile respective", a subliniat ministrul.

Eugen Nicolăescu a menţionat că se doreşte ca proiectul-pilot să fie aplicat în primul semestru al anului viitor. El va fi postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii timp de 30 de zile, începând de miercuri după-amiază, perioadă de timp în care se mai pot face propuneri şi observaţii..

Un alt proiect de lege prezentat de ministru a fost cel privind statutul spitalelor, Eugen Nicolăescu arătând că statutul spitalului va fi schimbat din cel de instituţie publică în cel de entitate de utilitate publică, asigurându-se o autonomie mai mare bugetului şi managerului care îl gestionează.

În baza proiectului legislativ, spitalele au fost împărţite în spitale de interes naţional, unde sunt incluse spitalele regionale de urgenţă, cele judeţene de urgenţă, institutele şi unităţi sanitare de interes local, unde sunt incluse spitalele municipale şi orăşeneşti, care se pot organiza în asociaţii sau fundaţii, a explicat ministrul Sănătăţii.

Se va pune în practică un proiect pilot in care vor fi incluse zece spitale de stat în care vor fi introduse practici private.

El a precizat că pentru cele două proiecte, privind salarizarea medicilor şi privind statutul spitalelor, au fost alese mai întâi 12 spitale din întreaga ţară: 2 spitale clinice regionale de urgenta de competenta IA; 2 spitale judetene de urgenta; 2 institute clinice nationale; 2 spitale judetene de urgenta fara statut de spital clinic; 2 spitale orasenesti. Pentru aceste spitale Guvernul îşi va asuma răspunderea prin Hotărâre de Guvern şi care să acopere tot spectrul de activităţi medicale din România.

Spitalele pilot de interes local se vor putea reorganiza ca asociaţii sau fundaţii medicale, în urma deciziei consiliilor judetene sau locale care le au în subordine (sau a altor instituţii care le au în subordine). Se prevad condiţiile în care un spital pilot de interes local poate intra în lichidare.

Ministerul Sănătăţii a menţionat că se va mai elabora şi un a treilea proiect de lege, cel al răspunderii civile - privind malpraxisul - şi cu pachetul de bază de servicii medicale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor