Noul primar al Capitalei, într-o relaţie inedită cu el însuşi
alte articole
Noul primar al Capitalei, Ştefănel Dan Marin, s-a aflat timp de două luni, într-o situaţie inedită, într-o relaţie superior-subordonat cu el însuşi, relatează stiripesurse.ro.
Astfel, în perioada 8 iulie 2015 - 14 septembrie 2015, actualul locţiitor al lui Oprescu, a fost angajat al RADET, în funcţia de şef serviciu. În acelaşi timp, Dan Marin a fost şi membru al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, instituţie în subordinea căreia funcţionează RADET.
Interesant este că Marin, cunoscut drept un apropiat al lui Vanghelie, s-a pregătit din timp pentru a prelua funcţia de primar general al Capitalei, susţine sursa citată. Astfel, Ştefănel Marin şi-a încheiat relaţiile cu RADET exact pe 14 septembrie, cu o zi înainte de votul din Consiliul General al Capitalei, în urma căruia a fost numit primar interimar.
Cât despre salariul pe care l-a avut Marin la RADET, acesta este considerat secret.
"Dl. Marin Ştefănel Dan a fost salariat în cadrul RADET Bucureşti în funcţia de şef serviciu în perioada cuprinsă între 8 iulie 2015 şi 14 septembrie 2015. Vă facem precizarea că, veniturile obţinute în perioada în care a fost salariat al regiei autonome vor putea fi consultate din declaraţia de avere a Dlui. Marin Ştefănel Dan.", este răspunsul la solicitarea prin care stiripesurse.ro încerca să afle mai multe despre condiţiile în care primarul a lucrat la RADET.
Reamintim că Ştefănel Marin Dan a fost numit primar interimar al Capitalei DUPĂ ce atât viceprimarul PSD Dan Darabonţ cât şi viceprimarul PNL Cornel Pieptea, au refuzat să preia postul de primar lăsat liber de Sorin Oprescu, în presă vorbindu-se despre un ruşinos blat PSD-PNL, care şi-au dat mâna şi l-au sprijinit pe Marin, fost PPDD-ist, actual UNPR-ist, să ajungă şef peste Capitala acestei ţări.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.