Noua tulpină de coronavirus din Anglia, cu până la 70% mai transmisibilă decât cea originală. Boris Johnson impune măsuri draconice în Londra
alte articole
Premierul britanic Boris Johnson a declarat, sâmbătă, că primele indicii arată că noua tulpină de virus Wuhan, care se răspândeşte în zone din sudul Angliei, este cu 70% mai transmisibilă decât cea care a bântuit Europa în primăvăra lui 2020.
Johnson a subliniat că a fost informat cu privire la cele mai recente date şi că autorităţile trebuie să acţioneze.
Premierul a anunţat că Londra şi alte regiuni din sud-estul Angliei – aproximativ o treime din populaţia Angliei -, care până acum se aflau în zona a treia de risc, vor fi incluse într-o nouă zonă, 4.
Locuitorii din zona respectivă de risc sunt obligaţi să nu îşi părăsească locuinţele, excepţie făcând deplasările esenţiale.
Sub noul pachet draconic de măsuri, magazinele neesenţiale se vor închide, iar activităţile de relaxare şi distracţie în aer liber vor fi interzise.
Întâlnirile cu alte persoane în aer liber vor fi limitate, fiecare om se poate întâlni cu o singură persoană, potrivit Reuters.
Persoanelor din zona 4 le vor fi interzise reuninile cu alte persoane în perioada Crăciunului. Toţi ceilalţi englezi îşi vor putea vedea prietenii şi rudele doar o zi. Planurile iniţiale prevedeau o relaxare de cinci zile a restricţiilor în jurul sărbătorilor.
Noile reguli intră în vigoare la miezul nopţii.
Vineri, Johnson afirma că speră că în Anglia nu va fi necesar al treilea lockdown după Crăciun.