Nouă ani de la Colectiv. Familiile victimelor, date în judecată: "ISU, condamnat pentru uciderea a 65 de tineri, vine şi mă execută pe mine silit"
La nouă ani de la incendiul din Clubul Colectiv, chipurile celor ucişi de incompetenţa şi de corupţia autorităţilor române ne privesc, palide, din fotografii. Fete şi băieţi tineri, unii dintre ei ieşiţi de curând din adolescenţă, ale căror vieţi au fost curmate brusc după ce flăcările au izbucnit într-un club care nu avea autorizaţie pentru incendiu.
Mulţi dintre ei, scăpaţi cu viaţă din flăcări, au pierit apoi în spitale, din cauza infecţiilor nosocomiale. Spitalele româneşti nu erau pregătite pentru a primi mari arşi, iar transferurile în străinătate s-au făcut zile bune mai târziu. Ministrul Sănătăţii de atunci dădea asigurări că „avem de toate”. Timpul a demonstrat rapid că nu aveam. Demonstraţia a costat însă vieţi.
La aproape un deceniu de la moartea copiilor lor, părinţii celor ucişi trăiesc un acut sentiment de neputinţă şi revoltă: dosarul Colectiv 2, care a vizat condiţiile în care responsabilii statului au acţionat după incendiul din octombrie 2015, a fost clasat de către procurori. Atât Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii, cât şi managerii de spital care nu au transferat răniţii în străinătate au scăpat de condamnarea penală. Nici vorbă ca Bănicioiu, Victor Ponta etc. să suporte vreo consecinţă.
De partea sa, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, nu doar că a fost eliberat, ci a devenit primar al Sectorului 5, după o campanie cu sloganul „Ai grijă să nu te frigi la vot”. A candidat pentru Primăria Capitalei şi va intra, cel mai probabil, în Parlament, pe listele PSD. La fel ca şi fostul premier de atunci, Victor Ponta.
Şi, de parcă toate acestea nu erau de ajuns, familiilor victimelor care au primit despăgubiri în urma primului proces li se cer bani de către ISU şi riscă să fie executate silit, a explicat pentru Epoch Times Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv. Dl Iancu şi-a pierdut fiul, pe Alexandru, în vârstă de 22 de ani, la trei săptămâni după ce băiatul a scăpat din incendiul de la Colectiv. Acum se aşteaptă ca ISU să-i trimită „mascaţii la uşă”.
Redăm interviul acordat de Eugen Iancu:
Reporter: Domnule Iancu, nouă ani de la incendiul care a înspăimântat o întreagă Românie. Suntem în faţa unui Colectiv încă funcţional, iar dosarul lui Bănicioiu şi al managerilor de spitale care nu au transferat răniţii în străinătate a fost clasat. Cum aţi primit clasarea acestui dosar şi cu ce gânduri vă întoarceţi aici după cei nouă ani?
Eugen Iancu: Este ciudat, pentru că clasarea acelui dosar trebuia să fie însoţită de nişte documente care trebuiau să ne anunţe şi pe noi că se întâmplă ceva. Nu a primit nimeni aşa ceva, dar faptul că le-au trebuit nouă ani de zile în care nu au făcut nimic, avem procurori plătiţi degeaba, care probabil că sunt puşi acolo doar să facă dosare prin care să-i şantajeze pe unii sau pe alţii. Sunt convins că mulţi dintre aceştia au copii.
Oare cum se duc acasă la copiii lor să le spună: „Ştii, uite, nişte părinţi au pierdut copii, dar noi ne batem joc de ei.” Ne batem joc de moartea acelor copii, ne batem joc de tot, pentru că nu vrem să se afle adevărul în relaţia cetăţean-stat. Pentru că, până la urmă, despre asta e vorba.
Acela era un dosar îndreptat împotriva statului, a puterii politice, pentru că în momentele acelea puterea politică a decis ca copiii noştri să nu aibă dreptul la tratament în spitale de specialitate. Să ne amintim că au fost internaţi aproape 180 de răniţi în cele câteva spitale bucureştene, spitale de urgenţă, care nu aveau secţii de arşi sau, mă rog, pe hârtie unele aveau. De exemplu, Sfântul Ioan avea, chipurile, o secţie de arşi, dar eu îmi amintesc că au fost internaţi, dacă nu mă înşel, 11 răniţi într-un singur salon.
Reporter: Domnule Iancu, spunea atunci Bănicioiu că „avem de toate”. Cum a arătat acest „avem de toate” în cazul fiului dumneavoastră, Alexandru? Cum a arătat spitalizarea lui?
Eugen Iancu: Exact cum spuneam, au fost internaţi din primul moment, cred că 11. După vreo trei zile, unii cu răni uşoare au fost trimişi acasă, un băiat a fost trimis la Grigore Alexandrescu, şi după aproape o săptămână trei au plecat în străinătate. Normal, la ora aceea nimeni nu ştia şi în continuare nu ştim. Noi vorbim de un pat de mare ars. De fapt, pat de mare ars înseamnă o cameră specială, cu temperatură constantă, cu umiditate constantă, fără infecţii nosocomiale, în care intră personal echipat special. Dacă intră de zeci de ori în acel salon, de fiecare dată schimbă echipamentul.
Îmi amintesc cum intrau politicienii, că veneau să facă poze, cum intrau posturi TV însoţindu-i. De fapt, amândouă marile posturi TV au intrat cu baxuri de medicamente să arate cum au strâns ele. Şi, bineînţeles, însoţiţi de politicieni, de puternicii vremii. Acele posturi TV au fost atunci prezente, au făcut nişte teledonuri, după care au dispărut, pentru că, nu-i aşa, povestea Colectiv trebuie să dispară. Nu putem să batem la cap toată ziua clasa politică, că nu au făcut nimic. Timp de nouă ani, n-au construit un centru de mari arşi!
Reporter: Povestea Colectiv merge însă mai departe prin dumneavoastră, prin alţi părinţi care, la fel ca şi dumneavoastră, îşi plâng copiii încă şi îşi doresc să-i vadă pe cei vinovaţi judecaţi, dacă nu după gratii, măcar ajunşi în faţa instanţei. Am înţeles, apropo de instanţă, că după un proces îndelungat, soldat cu nişte condamnări, dumneavoastră, cei care v-aţi judecat pentru dreptate pentru copiii dumneavoastră, aveţi de dat bani statului. Despre ce este vorba mai exact? Cum s-a ajuns ca victimele să scoată bani din buzunar?
Eugen Iancu: Da, odată cu condamnările s-au dat şi nişte despăgubiri, despăgubiri care au fost încasate de avocaţii noştri, fie personal, fie prin intermediul altor avocaţi, şi aceştia şi-au pus nişte comisioane maxime, conform legii. Atunci ISU a cerut – pentru că suma totală a ajuns destul de mare – s-a îndreptat în instanţă împotriva tuturor părţilor civile care au primit despăgubiri, părţi civile care ar trebui să dea o parte din comisioanele pe care le-au încasat avocaţii înapoi. Ori noi nu am încasat acei bani, nu ne-am ocupat de ei, banii aceia nu au trecut prin buzunarele noastre, prin conturile noastre; ISU i-a trimis direct în conturile avocaţilor. Cu toate acestea, suntem chemaţi în instanţă să plătim acei bani.
Normal, niciunul dintre noi nu mai vrea. Vom fi executaţi silit dacă nu plătim. Eu, joi, am proces şi, sincer să fiu, mă voi duce fără avocat, pentru ca, la 9 ani de la tragedie, ISU, condamnat pentru uciderea a 65 de tineri din cauza corupţiei, vine şi mă execută pe mine silit pentru nişte bani despre care nu ştiu nimic. Mi s-a comunicat o sumă, una la care, din câte am înţeles, se vor calcula, pe o perioadă de 2 ani, dobânzi. Deci, mie mi se pare că ceva mai sfidător decât atât nu se poate. Sunt chiar curios să văd în ce dimineaţă mă voi trezi cu mascaţii la uşă ca să-şi recupereze acei 7000 de lei pe care mi-i cer, plus dobânzile aferente. Pentru că se va întâmpla, ăştia vor fi paşii.
Vă invităm să urmăriţi interviul aici.
