Nou scandal privind posibile abuzuri învăluie clanul Clinton Inc. Mainstream media americană reacţionează frontal
alte articole
Un set de emailuri şi documente hackuite din contul privat de email al preşedintelui campaniei lui Hillary Clinton, John Podesta, detaliază suprapunerea, câteodată neconfortabilă, a acţiunilor caritabile de familie şi a celor din sectorul public şi privat al Clintonilor, aceste suprapuneri datând cu mult timp înainte de începerea campaniei prezidenţiale oficiale a lui Hillary.
Anxietatea – centrată în jurul strângerilor de fonduri pentru Fundaţia Clinton, discursurilor plătite şi cererilor pentru acces la fostul preşedinte Bill Clinton, schemă numită Bill Clinton Inc. – datează de la sfârşitul anului 2011, când Chelsea Clinton a început să aibă un rol mai mare în fundaţia familiei.
Niciunul dintre documentele publicate, totuşi, nu a prezentat o indicaţie clară că vreunul dintre discursurile plătite sau accesul la Bill Clinton au condus la influenţarea activităţii Departamentului de Stat al lui Hillary Clinton.
Exprimându-şi îngrijorarea faţă de relaţia dintre donatorii străini şi activitatea părinţilor ei şi orice eventuale conflicte de interese când Hillary Clinton deţine funcţia de secretar de stat, Chelsea Clinton a făcut presiuni pentru a angaja firme de avocatură să verifice operaţiunile Fundaţiei Clinton. Evaluarea a descoperit probleme privind administrarea operaţiunilor şi referitoare la buget, precum şi potenţiale conflicte de intere şi a recomandatat o monitorizare mai intensă şi un comitet de conducere mai independent. Fundaţia a adoptat multe dintre aceste recomandări.
Emailul hackuit al lui Podesta conţinea detalii privind Fundaţia din perioada în care acesta ocupa funcţia de consilier special, în timp ce preşedintele Fundaţiei se însănătoşea după contractarea unei boli.
Un document recent publicat a fost un memorandum pregătit de Doug Band, fost consilier de top al lui Bill Clinton, pentru avocaţii care desfăşurau auditul. În document, Band discută despre propria sa companie de consultanţă, Teneo, şi relaţia sa cu donatori de top ai Fundaţiei Clinton. De asemenea, în document este detaliat modul în care acei donatori au contribuit la îmbogăţirea lui Bill Clinton prin ceea ce Band a numit Bill Clinton, Inc.
Band a dezvăluit cum a obţinut contracte de profit pentru fostul preşedinte Clinton, implicând atât bani cât şi servicii pentru preşedinte şi familia acestuia – pentru călătorii de interes personal, vacanţe şi altele de acest gen. Memorandumul lui Band acoperă perioada 2001-2011, în care “aranjamentele de afaceri ale preşedintelui Clinton i-au adus acestuia câştiguri personale de peste 30 milioane de dolari, 66 milioane de dolari urmând a i se plăti în următorii 9 ani, dacă acesta doreşte să continue aranjamentele respective”.
Apoi, Band a trimis memorandumul lui Podesta la mijlocul lunii noiembrie 2011, urmând să primească răspuns.
Întrebările legate de Fundaţie au şifonat campania prezidenţială a lui Clinton atât în alegerile primare cât şi în cele generale. Clintonii au negat cu tărie că s-au îmbogăţit de pe urma Fundaţiei sau că au desfăşurat afaceri necinstite prin intermediul acesteia, evidenţiind înaltul respect acordat Fundaţiei în lume şi de către observatori pentru activităţile pe care le desfăşoară. În cursul acestei veri, Fundaţia a anunţat unele măsuri pe care le va lua dacă Hillary Clinton va fi aleasă, cu scopul de a minimaliza eventuale conflicte de interese, inclusiv interzicerea donaţiilor străine.
Natura complexă a relaţiei personale şi profesionale a Clintonilor cu Fundaţia a continuat să atragă critici motivate politic, deşi investigaţiile desfăşurate de Congresul SUA şi diverse grupuri independente asupra arhivelor Clintonilor la Departamentul de Stat şi asupra emailurilor publicate de WikiLeaks au eşuat să scoată la iveală dovezi concludente în acest sens.