Nou litigiu colectiv major în SUA, privind medicamentele pentru slăbit: Ozempic şi alte GLP-1 ar duce la orbire

Un complet judiciar federal a anunţat luni că va centraliza un număr tot mai mare de procese intentate împotriva companiilor Novo Nordisk şi Eli Lilly, în care se susţine că pacienţii şi-au pierdut parţial sau total vederea în timp ce utilizau medicamentele vedetă pentru slăbit ale companiilor, în faţa unui judecător din Pennsylvania, potrivit Reuters.
Completul judiciar federal pentru litigii multidistrictuale din SUA (U.S. Judicial Panel on Multidistrict Litigation), care gestionează litigii federale complexe, a fost de acord cu reclamanţii că dosarele ar trebui centralizate într-un litigiu multidistrictual (MDL) distinct, la tribunalul federal din Philadelphia, şi nu adăugate la litigiul colectiv deja existent în aceeaşi instanţă, referitoare la efectele secundare gastrointestinale ale medicamentelor.
Deşi leziunile invocate sunt diferite, va exista o suprapunere între cele două proceduri de litigiu multidistrictual, astfel încât acestea vor continua separat, dar vor fi judecate de acelaşi magistrat, judecătoarea federală Karen Marston, a precizat completul.
Procesele din noua MDL susţin că medicamentele, inclusiv Ozempic, Wegovy şi Saxenda ale Novo Nordisk şi Trulicity al Eli Lilly, pot declanşa neuropatia optică ischemică anterioară non-arteritică, o afecţiune care apare atunci când fluxul de sânge către nervul optic este blocat sau redus, ceea ce poate duce la orbire.
Reprezentanţii companiilor nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Avocaţii reclamanţilor au declarat într-un comunicat că aşteaptă cu interes să colaboreze cu judecătoarea Marston.
Medicamentele fac parte dintr-o clasă de tratamente injectabile cunoscute sub numele de agonişti GLP-1 [GLP-1 - peptide asemănătoare glucagonului-1 - n.n.], care imită un hormon ce încetineşte digestia şi îi ajută pe oameni să se simtă sătui mai mult timp. Ele au fost dezvoltate iniţial pentru tratarea diabetului, însă versiuni ale acestor medicamente sunt utilizate acum şi pentru pierderea în greutate. Sunt prescrise pe scară largă în SUA, un studiu din august al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) arătând că mai mult de unu din patru adulţi cu diabet le-a utilizat.
Reclamanţii au cerut completului să creeze un litigiu multidistrictual separat pentru aceste cazuri, argumentând că dosarele privind neuropatia optică implică probleme medicale şi probe diferite faţă de alte procese care susţin că medicamentele pot provoca gastropareză, o paralizie a tractului gastrointestinal. Procesele privind gastropareza au fost centralizate în faţa judecătoarei Marston în februarie 2024.
Companiile au îndemnat completul să adauge noile cazuri la MDL-ul existent privind gastropareza.
În prezent, există 30 de procese privind neuropatia optică pe rolul instanţelor federale şi peste 40 în instanţele statale, potrivit registrelor judiciare. Acestea au început să fie depuse după ce un studiu din iulie 2024 a descris riscul potenţial al afecţiunii asociate cu aceste medicamente.
Potrivit registrelor judiciare, există aproape 3.000 de procese privind acuzaţiile de gastropareză în cadrul MDL-ului.
Companiile au respins acuzaţiile legate de gastropareză şi neuropatia optică, susţinând în documentele depuse la instanţă că riscul de gastropareză este bine cunoscut şi că nu pot modifica designul medicamentelor fără aprobarea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente a SUA (FDA).