Nord-coreenii, clasificaţi conform unui sistem de control ideologic

Nord-coreenii sunt clasificaţi conform unui sistem de control ideologic riguros, similar castelor sociale indiene, care îi marchează de la naştere şi le condiţionează accesul la hrană, la educaţie şi la un loc de muncă. Acest sistem rigid de împărţire, numit Songbun, îi marchează pe viaţă pe toţi nord-coreenii, încă de la naştere, în funcţie de loialitatea lor faţă de regimului de la Phenian, notează ziarul spaniol El Pais în ediţia sa electronică.

Ei sunt clasificaţi în 'loiali' (cei care fac parte din aristocraţia din jurul puterii), 'şovăielnici' (care sunt suspecţi de dezertare sau insuficient de entuziaşti faţă de liderul suprem) şi 'ostili' (cei condamnaţi la ostracizare şi la o viaţă marcată de lipsuri).

Aşa cum explică cercetătorul Robert Collins, în raportul său 'Songbun, marcaţi pe viaţă', publicat de Comitetul pentru drepturile omului din Coreea de Nord, cu sediul la New York, aceste 'caste' se împart în alte 51 de categorii în care sunt clasificaţi cei 23 de milioane de nord-coreeni.

În Songbun, mobilitatea socială sau ideologică este atât de rară încât a progresa de la o castă inferioară către cea superioară este practic imposibil. Nu este însă deloc greu să se coboare de la prima la ultima castă, pentru că acest ascensor social merge cu mare viteză în jos.

'Loialii' sunt cei care se trag din combatanţii ce au luptat împotriva japonezilor din 1910 până la Al Doilea Război Mondial (35 de ani - cât a durat dominaţia niponă asupra peninsulei), din combatanţii războiului din Coreea (1950-1953) şi din elita politică a lui Kim Ir-Sen, fondatorul ţării şi cel care a instituit acest regim de caste. Privilegiile lor includ dreptul de a trăi la Phenian, acces la locuinţă, alimente, sănătate, educaţie şi loc de muncă.

Pătura intermediară a celor 'şovăielnici' este artizanală şi este formată din familiile meşteşugarilor şi comercianţilor reîntorşi din China sau ale intelectualilor educaţi sub dominaţia japoneză. Exercită profesii puţin calificate şi nu sunt consideraţi duşmani, dar sunt totuşi suspecţi.

Ultima castă paria este a celor 'ostili' din care fac parte descendenţii celor care au colaborat cu japonezii ori duşmanii declaraţi ai lui Kim Ir-Sen. În aceeaşi categorie sunt incluşi cei care au o rudă care a fugit în Coreea de Sud sau orice legătură cu sud-coreenii. Condamnaţi la muncă forţată - sau la munci grele în zone izolate ale ţării - ei au un acces raţionalizat la alimente.

Sistemul Songbun 'este metoda de control social cea mai elaborată şi mai invazivă (în viaţa cetăţeanului) dintre cele folosite de regimul totalitar de la Phenian'; 'un mod de a asigura însăşi supravieţuirea regimului', se arată în raportul lui Collins.

Sistemul este, totodată, o garanţie de 'pedeapsă sistematică' pentru toţi cei ostili, care merge dincolo de exprimarea ataşamentului ideologic şi care poate face diferenţa între viaţă şi moarte sau cel puţin supravieţuirea, în ceea ce priveşte accesul la hrană, precizează documentul.

Într-un discurs rostit în 1958, Kim Ir-Sen - bunicul actualului lider, Kim Jong-Un - cifra la 25% numărul membrilor din casta aristocratică, la 55% numărul celor din casta intermediară şi la 20% pe al celor paria sau ostili regimului. O împărţire care s-a modificat odată cu ravagiile aduse de foametea din anii '90: de la mai puţini la tot mai mulţi membri ai castelor inferioare, conchide raportul citat.