Nicuşor Dan: Primăria încasează pe parcări un sfert din banii pe care-i primea de la Dali
alte articole
Prezent vineri la Forumul Candidaţilor la Primăria Capitalei organizat de Reţeaua Civică Bucureşti şi CeRe, Nicuşor Dan a explicat că în proprietăţile municipalităţii trebuie pusă ordine, astfel încât acestea să poată fi utilizate în folosul cetăţenilor.
"Trebuie să punem puţină ordine în proprietăţile municipalităţii. (...) Înainte de a face orice fel de dezvoltare care să fructifice aceste proprietăţi şi terenuri trebuie să avem o hartă a lor şi să o corelăm cu necesităţile fiecărei zone", a declarat Nicuşor Dan, explicând că există o listă a proprietăţilor primăriei care include tot ce deţine primăria, cişmele, clădiri, stâlpi, conducte, însă acesta este un document format pdf greoi de 7000 de pagini.
Nicuşor Dan a mai explicat că, în plus, există o ambiguitate a proprietăţii în Bucureşti, existând încă vreo 30.000 de dosare la PMB iar multe spaţii au un regim juridic incert.
În ceea ce priveşte fructificarea proprietăţilor municipalităţii, Nicuşor Dan a dat exemplul parcărilor.
"Primăria Bucureşti a avut un contract cu Dali pentru mai mulţi ani, şi după ce Primăria a încetat contractul cu Dali şi le administrează singură, obţine doar un sfert din banii pe care îi obţinea anterior", a exemplificat Nicuşor Dan.
Reţeaua Civică Bucureşti (RCB), iniţiativă ce reuneşte în prezent 13 grupuri civice puternic unite de dorinţa unei schimbări în bine a oraşului şi a modului în care se face administraţie în Bucureşti, a organizat sâmbătă un forum cu candidaţii la fotoliul de primar general al Capitalei.
La eveniment au fost invitaţi principalii cinci candidaţi la fotoliul de primar al Capitalei – Gabriela Firea, Nicuşor Dan, Cătălin Predoiu, Daniel Barbu şi Robert Turcescu. Dintre aceştia la dezbatere s-au prezentat doar trei, Firea şi Predoiu preferând să nu dea curs invitaţiei cetăţenilor.