Nicuşor Dan, fotografie cu Donald Trump în timpul recepţiei de la Casa Albă cu ocazia Adunării Generale a ONU

Donald Trump, Nicuşor Dan şi Mirabela Grădinaru
Loredana Diacu
02.10.2026
Donald Trump, Nicuşor Dan şi Mirabela Grădinaru
Loredana Diacu
02.10.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a postat o fotografie în care apare alături de Donald Trump la New York, în timpul recepţiei organizate de liderul de la Casa Albă cu ocazia Adunării Generale a ONU.

„O onoare să mă întâlnesc cu preşedintele Donald Trump la New York, la recepţia pe care a găzduit-o cu ocazia Adunării Generale a ONU”, a transmis Nicuşor Dan pe X.

"România acordă o importanţă deosebită Parteneriatului Strategic cu Statele Unite. Ambiţia noastră este clară: să lucrăm împreună cu preşedintele Trump pentru a duce această relaţie specială la un nou nivel şi pentru a asigura mai multă securitate şi prosperitate pentru ambele noastre naţiuni.

Prezenţa militară şi economică a SUA în România este vitală pentru securitatea şi prosperitatea noastră. Suntem de acord: securitatea începe acasă. România îşi va face partea pentru a-şi consolida propria apărare şi capacitatea de descurajare.

În calitate de unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Americii din Europa de Sud-Est, vom continua să ne respectăm angajamentele. Statele Unite se pot baza pe România", adaugă preşedintele în mesajul postat pe X.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos