Ce a discutat şeful Finanţelor cu agenţia Moody’s. "Incertitudinea politică are efecte economice şi financiare reale"

Alexandru Nazare şi Ilie Bolojan (Facebook: Alexandru Nazare)
Andrei Pricopie
02.10.2026
Alexandru Nazare şi Ilie Bolojan (Facebook: Alexandru Nazare)
Andrei Pricopie
02.10.2026

Progresele din 2026 ne dau o bază solidă. Mesajul transmis către Moody’s este că această direcţie trebuie continuată printr-un buget credibil pentru 2027 şi predictibilitate pentru anii următori, a afirmat, vineri, ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare.

"Aseară am avut o nouă discuţie cu reprezentanţii Moody’s, în care am explicat situaţia actuală a finanţelor publice, evoluţia execuţiei bugetare şi provocările pe care le avem în faţa pentru 2027. Comentariul publicat azi de agenţie trebuie citit în întregime. Nu este o acţiune de rating, iar Moody’s constată explicit că ajustarea fiscală a României a depăşit semnificativ aşteptările în acest an: deficitul cash a coborât la 2,9% din PIB la opt luni, de la 4,5% în aceeaşi perioadă a anului trecut", a declarat Alexandru Nazare.

Potrivit şefului Finanţelor, execuţia bugetară din aceste 8 luni rămâne principalul nostru argument în discuţiile cu agenţiile de rating.

"În acelaşi timp, Moody’s atrage atenţia că lipsa unei majorităţi guvernamentale şi condiţiile mai dificile de finanţare pot pune presiune asupra continuării consolidării după 2026. Agenţiile, investitorii şi Comisia Europeană analizează deja la capacitatea României de a continua ajustarea în 2027 şi 2028. Avem nevoie ca bugetul pentru 2027 să fie construit şi adoptat la timp, pe baza unui plan fiscal credibil şi predictibil. Incertitudinea politică are efecte economice şi financiare reale. Moody’s arată că evoluţiile politice din următoarele săptămâni vor conta pentru evaluarea durabilităţii ajustării şi consideră tot mai dificilă adoptarea bugetului pentru 2027 până la sfârşitul anului în lipsa unui sprijin politic suficient", a continuat Alexandru Nazare.

Ministrul a explicat aseară şi de ce un calendar politic care întârzie construcţia şi execuţia bugetului pentru anul viitor amplifică riscurile pe care creditorii şi agenţiile de rating le urmăresc.

"Nu putem controla deciziile agenţiilor de rating sau evoluţiile din pieţele internaţionale. Putem controla însă datele noastre, deciziile fiscal-bugetare şi credibilitatea pe care România o construieşte prin consecvenţă. Am recuperat mult din încrederea pierdută. Următoarea etapă este să demonstrăm că progresul din 2026 nu este temporar şi că România poate continua consolidarea, protejând în acelaşi timp investiţiile şi creând condiţiile pentru reducerea costurilor de finanţare şi relansarea economiei", a adăugat Alexandru Nazare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos