Avocatul lui Bogos, după audierea premierului la DNA: Bolojan niciodată nu va fi pus sub acuzare. Are coloană vertebrală

Ilie Bolojan
D.B.
02.10.2026
Ilie Bolojan
D.B.
02.10.2026

Întâlnirea pe care Ilie Bolojan a avut-o, în septembrie 2025, la Palatul Victoria, cu omul de afaceri Fănel Bogos a ajuns în atenţia procurorilor DNA. Premierul demis a fost audiat vineri, peste două ore, în calitate de martor, în dosarul în care Bogos este cercetat pentru fapte de corupţie.

Bolojan a ajuns la sediul DNA Iaşi în jurul orei 9.00 şi a plecat la ora 11.20, fără să facă declaraţii presei. Audierea a vizat inclusiv circumstanţele întâlnirii pe care acesta a avut-o cu Fănel Bogos la Palatul Victoria.

În timpul audierii, avocatul omului de afaceri a susţinut că probele existente în dosar nu ar putea conduce la punerea sub acuzare a lui Bolojan, potrivit Altual24.

„Ştiu acest dosar şi probele din dosar. Niciodată nu va fi pus sub acuzare”, a declarat avocatul, care a adăugat: „Este un teatru. Domnul Bolojan are coloană vertebrală”.

La rândul său, Fănel Bogos a declarat că a solicitat întâlnirea cu Bolojan pentru a reclama presupuse abuzuri ale autorităţilor sanitar-veterinare şi că nu a primit nicio promisiune din partea acestuia.

„Nu mi-a promis nimic. Mi-a spus că îl interesează, că nu se poate să se facă abuzuri de genul ăsta şi atât”, a afirmat omul de afaceri.

Bogos a confirmat şi că nu îl cunoştea anterior pe Bolojan.

„Nu mă cunoştea. Nu mă cunoştea, din punctul meu de vedere, la ce am văzut că a declarat domnul premier. A declarat corect şi onest. Îmi pare rău că îmi spune toată lumea că ţin cu Bolojan, dar asta e realitatea. Eu nu ţin cu nimeni”, a declarat acesta.

Potrivit DNA, Fănel Bogos este cercetat pentru instigare la şantaj în formă continuată şi cumpărare de influenţă în formă continuată. Procurorii susţin că acesta ar fi apelat la intermediari şi la mai multe „cercuri relaţionale de influenţă” pentru schimbarea directorului DSVSA Vaslui şi obţinerea unor soluţii favorabile societăţii sale.

Anchetatorii indică presupuse promisiuni de plată către intermediari de 300.000 de euro într-un caz şi de aproximativ 250.000 de euro în altul. Miza demersurilor ar fi inclus aprobarea unor dosare de despăgubire de aproximativ trei milioane de euro şi anularea unor măsuri dispuse de DSVSA Vaslui.

Bogos respinge acuzaţiile şi susţine că ar fi fost victima unei înscenări. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în noiembrie 2025, măsura fiind ulterior înlocuită, iar în prezent se află sub control judiciar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos