Nicuşor Dan, după şedinţa CSAT: România le permite americanilor să folosească bazele noastre în războiul din Iran

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat miercuri, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, că le va permite americanilor să folosească bazele noastre în contextul războiului din Iran.
Surse de la Cotroceni au dezvăluit că este vorba despre bazele de la Kogălniceanu şi Câmpia Turzii, unde ar urma să ajungă aproximativ 400-500 de militari americani care vor staţiona 90 de zile.
Ce a anunţat Nicuşor Dan după şedinţa CSAT
"Am avut azi o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu trei subiecte. În primul rând, am discutat de situaţia din Orientul Mijlociu. Am discutat dintr-o perspectivă militară, cu expuneri din partea instituţiilor responsabile despre situaţia exactă şi previziuni pe termen scurt, mediu şi lung. Am discutat, foarte important, de situaţia românilor din zonă. Am avut o expunere a doamnei ministru de externe cu privire la situaţia românilor de acolo. Evident că asta este una din preocupările noastre importante. Până la acest moment, au revenit din zonă în România aproximativ 5.700 de oameni, din care cam 3.700 au fost ajutaţi într-un fel sau altul de autorităţi, printr-o muncă pe care trebuie să o salut a oamenilor din MAE.
Şi am discutat de partea politică a acestui conflict. România, împreună cu ţările europene, încearcă, prin mijloace diplomatice, politice, să oprească acest război, care, evident, are consecinţe asupra economiei noastre şi are consecinţe asupra românilor care trăiesc în zonă, fie că sunt rezidenţi, fie că nu sunt rezidenţi, fie că au doar cetăţenia română, fie că au dublă cetăţenie. Şi, parte din acest efort diplomatic, recent, o reuniune a reprezentanţilor Uniunii cu reprezentanţii Consiliului de Cooperare al Golfului, care au condamnat atacurile iraniene asupra ţărilor din Golf", a afirmat Nicuşor Dan.
Preşedintele a arătat că al doilea punct de pe ordinea de zi a vizat situaţia economică şi consecinţele economice ale războiului, creşterea preţurilor pe piaţa internaţională a petrolului.
"Aici am avut o expunere a domnului ministru al energiei asupra situaţiei generale şi discuţii – prim-ministrul, ministrul energiei, ministrul de finanţe - asupra diferitelor scenarii la care putem să ne aşteptăm şi care va fi reacţia statului român în funcţie de aceste scenarii. După cum ştiţi, în ceea ce priveşte gazul - nu petrolul - în ceea ce priveşte gazul, Guvernul a adoptat deja, începând cu 1 aprilie, o schemă de plafonare, de controlare a preţurilor, astfel încât populaţia şi companiile să nu fie afectate", a punctat Nicuşor Dan.
Potrivit şefului statului, punctul al treilea al discuţiei de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România.
"E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spaţiul public, a unor echipamente de monitorizare şi a unor echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu. Subliniez faptul că aceste echipamente sunt defensive şi subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, astea se spune că ele sunt echipamente non-cinetice.
Ele vor fi - în măsura în care Parlamentul aprobă în şedinţa care urmează să aibă loc azi - ele vor fi dislocate în baza acordului de parteneriat între România şi Statele Unite, şi este o colaborare a României cu Statele Unite similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac.
Aşa cum am spus, pentru ca aceste echipamente şi aceste forţe militare să ajungă în România, este nevoie de votul Parlamentului. Deci, în urma şedinţei CSAT, am trimis o scrisoare Parlamentului şi o să avem o dezbatere în Parlament în această după-amiază. Subliniez că e vorba de nişte echipamente care sporesc securitatea României. Deci, îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare, ţara lor este o ţară sigură, ba chiar mai sigură", a declarat Nicuşor Dan.